Bogdan Juratoni va boxa cu nasul spart pentru o medalie la Campionatul Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Juratoni a devenit vicecampion european în această vară, la Minsk
Juratoni a devenit vicecampion european în această vară, la Minsk

Deşi are nasul spart şi boxează cu dureri mari, pugilistul Bogdan Juratoni luptă ca un leu pentru a câştiga o medalie la Campionatele Mondiale de box de la Alma Ata (Kazahstan).

Când e vorba de înalta performanţă, sportivii nu mai ţin cont de nimic şi fac orice sacrificiu ca să câştige o medalie, mai ales când luptă la un Campinat Mondial. Bogdan Juratoni se află în situaţia în care concurează accidentat, având o fractură de piramidă nazală, care n-a fost operată tocmai pentru a-i permite sportivului să evolueze la Mondialul din Kazahstan.

În optimile de finală, pugilistul legitimat la CS Dinamo a avut parte de un meci foarte dificil, nu atât din cauza adversarului, ci din cauza accidentării care a recidivat. Românul l-a bătutu la puncte pe polonezul Michal Kowalczyk, scor 3-0. După această confruntare, pentru Juratoni urmează meciul din sferturi cu kazahul Zhanibek Alimkhanuly, iar dacă va câştiga şi această partidă, va pătrunde în semifinale, având asigurat bronzul mondial. 

„Are nasul umflat, îl doare rău. El este bărbat şi nu renunţă, dar sper să nu i se agraveze accidentarea. Dacă nu se sparge la nas în prima repriză, îl bate pe kazah şi ia medalie. Băiatul ăsta merită o statuie”, a spus antrenorul lui Juratoni de la CS Dinamo, Napoleon Gheorghe, conform ProSport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite