Burleanu dezvăluie "căpuşeala" din FRF: "La meciul cu Ungaria cateringul a fost de 250.000 de euro. Acum e 70.000 "

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu e un adversar redutabil pentru Mircea Sandu
Răzvan Burleanu e un adversar redutabil pentru Mircea Sandu

Mircea Sandu şi Răzvan Burleanu se războiesc de câteva săptămâni în declaraţii, iar situaţia la vârf din fotbalul românesc e departe de a fi calmă.

Mai ales că Burleanu a făcut noi dezvăluiri în privinţa moştenirii lui Mircea Sandu. "A fost căpuşeala la nivelul Federaţiei, una la cel mai înalt nivel, iar acest lucru ridică mari semne de întrebare despre cum a fost condus fotbalul românesc. Nu sînt într-un duel cu Mircea Sandu, să clarificăm lucrurile! La România – Ungaria, catering-ul a fost 250.000 de euro, acum el este 70.000 de euro. La meciul precedent organizat de vechea conducere, 60-70.000 de euro se duceau doar pe tipărirea biletelor, astăzi costul este egal cu 0. Înainte nu puteai să-ţi alegi locul din tribună, azi suporterul român îşi poate alege locul şi poate plăti chiar mai puţin”, a spus Burleanu la Digi Sport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite