Ca la închisoare: S-a aflat cine se ocupă de carantinarea sportivilor în Australia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Când nu închide sportivii în camere, Emma Cassar se ocupă de închisorile aflate în statul Victoria
Când nu închide sportivii în camere, Emma Cassar se ocupă de închisorile aflate în statul Victoria

Mulţi dintre cei care au făcut deplasarea la Melbourne, în frunte cu Sorana Cîrstea (71 WTA), regretă deja această decizie, după ce au fost plasaţi pentru 14 zile într-o izolare totală, fără a avea dreptul de a ieşi la antrenamente.

Văzând ce se întâmplă cu sportivii plasaţi în carantină totală în Australia, unii au comparat condiţiile lor cu cele ale deţinuţilor! 

Iar presa internaţională a descoperit un amănunt inedit: Emma Cassar, responsabilă cu regulile carantinării în statul Victoria, se ocupă şi de închisorile din acest stat! Iar atitudinea ei, în lupta cu noul coronavirus, a fost clară din prima zi: „Toleranţă zero!“.

De altfel, Emma Cassar a şi avut deja o reacţie, după postările în rafale ale Soranei Cîrstea pe Twitter. Românca a scris, sâmbătă, că nu înţelege de ce e izolată, fără dreptul de a ieşi la antrenamente, doar pentru că a fost într-un avion în care a existat un singur pasager cu test pozitiv la aterizare.

„Dacă ne-ar fi spus din timp că aşa sunt regulile, nici n-aş fi venit în Australia. Stăteam acasă. Ne-au zis că ne vor aduce aici, cu nişte avioane umplute la doar 20% din capacitate şi că vom fi consideraţi contacţi ai unor bolnavi DOAR dacă cineva din stafful meu va avea un test pozitiv“, a scris Cîrstea. 

„Dacă ai stat într-un avion cu un bolnav, timp de 16 ore, cu aerul circulând în jurul tău, atunci se consideră că ai avut contact cu acel bolnav. Jucătorii ştiau de acest lucru, înainte de a veni aici, şi nimic nu s-a schimbat, între timp. Aceste reguli sunt concepute pentru ca oamenii să fie în siguranţă. Nu ne cerem scuze pentru aşa ceva“, a spus Emma Cassar.

Iar ultimul cuvânt l-a avut Daniel Andrews, premierul statului Victoria, care a insistat că jucătorii aflaţi în carantină totală vor avea timpul necesar pentru a-şi redobândi forma fizică, înainte de Australian Open 2021. „E timp arhisuficient pentru asta. De aceea, i-am şi chemat aici atât de devreme, ca să putem întâmpina asemenea situaţii“, a spus Andrews.

1.200 de oameni care vor fi implicaţi în Australian Open 2021 au fost aduşi, la Melbourne şi la Adelaide, cu 17 zboruri charter puse la dispoziţie de organizatori.   3 dintre avioanele care au aterizat în Australia, cu jucători înscrişi la Australian Open 2021, au avut la bord persoane infectate noul coronavirus.  

Cine a testat pozitiv la aterizare, în Australia

*Sylvain Bruneau (antrenorul Biancăi Andreescu)

*Edward Elliot (antrenorul lui Lauren Davis)

*O însoţitoare de bord

*Un jurnalist

*Un jucător al cărui nume n-a fost oferit presei 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite