Cadu va fi judecat abia joia viitoare la LPF! Hizo se teme de intervenţii ale lui Paszkany: "Dă el două telefoane"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadu i.a scos cinci dinţi lui Milanoc
Cadu i.a scos cinci dinţi lui Milanoc

Căpitanul echipei CFR Cluj, Ricardo Cadu, va fi judecat abia joia viitoare de Comisia de Disciplină a LPF pentru intrarea în urma căreia l-a lăsat fără cinci dinţi pe Milanov.

Întrunită azi, Comisia de Disciplină a hotărât să amâne pentru joia viitoare luarea unei decizii în cazul lui Ricardo Cadu. "El oricum a luat cartonaş roşu direct şi nu va putea juca minim două etape. În plus, aşteptă şi alte certificate medicale", a spus unul din membrii comisiei.

"O să-i dea cinci etape, apoi sună Paszkany şi mai rămân două-trei etape", crede antrenorul vasluienilor Viorel Hizo. 

"Eu am vrut să lovesc mingea, iar el a fost cu capul prea jos. Nu l-am văzut, sincer. Nu am vrut să-l lovesc, nu am putut să mă opresc. După ce l-am lovit mi-am dat seama ce s-a întâmplat, pentru că era cu capul întors. Mi-am dat seama că l-am lovit rău. A fost normal cartonaşul roşu. Se mai întâmplă. Îmi pare rău. Nu am reuşit să vorbesc încă cu Milanov, am vorbit cu un prieten de la Vaslui şi aştept să-mi dea numărul lui ca să vorbesc cu el. Aş accepta să contribui financiar la însănătoşirea lui", a spus Cadu la DigiSport.

Fundaşul portughez a menţionat că îi place să fie perceput ca un jucător dur, dar nu ca unul violent. "Sunt de acord că sunt un jucător dur, îmi place să fiu aşa dur, dar nu sunt violent. Una e să fii dur, alta să fii violent. Aştept să fiu suspendat două, trei etape, maxim. Aşa sunt eu, încerc să joc fotbal. Nu am vrut să lovesc, din păcate am lovit, dar nu am rupt picioare, nu am rupt genunchi. Nu am fost nervos pentru că am ratat penaltiul, am mai ratat şi altă dată", a adăugat Cadu.

  Fotbalistul bulgar al echipei FC Vaslui, Jivko Milanov, a pierdut mai mulţi dinţi fiind transportat de transportat de urgenţă la spital după ce a fost lovit cu piciorul în cap de jucătorul formaţiei CFR Cluj Ricardo Cadu, în prima repriză a meciului contând pentru etapa a XX-a a Ligii I. Incidentul a avut loc în minutul 42 al partidei de luni seară, iar Cadu a fost eliminat de arbitrul Ovidiu Haţegan.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite