Campionatul românesc, luat la puricat: Câţi străini au evoluat în acest sezon şi ce ţară a trimis cei mai mulţi jucători la noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a furnizat cele mai interesante statistici şi cifre la finalul sezonului regulat în care CFR Cluj a ocupat locul 1.

S-a încheiat sezonul regulat 2018-2019, la finalul căruia CFR Cluj a terminat pentru a doua ediţie la rând în fruntea clasamentului, gruparea ardeleană ocupând timp de 17 etape prima poziţie. 

FCSB, Astra şi Viitorul s-au calificat şi ele în play-off, cele trei aflându-se pentru a patra oară în această fază a competiţiei, iar Sepsi OSK a ajuns în premieră.

Pe durata celor 26 de etape s-au consemnat mai multe evenimente statistice interesante. 

- 422 de jucători au evoluat în sezonul regulat 2018-2019, cei mai mulţi fiind utilizaţi de Dunărea Călăraşi - 44 de fotbalişti, urmată de Dinamo - 40, CSM Poli Iaşi şi FC Voluntari - 36, Concordia - 32, FC Hermannstadt - 30, Astra, FC Botoşani, U Craiova - 29, CFR Cluj, Gaz Metan, Viitorul - 28, FCSB şi Sepsi OSK - 27.

- Cătălin Căbuz (FC Hermannstadt, FOTO), Mirko Pigliacelli (U Craiova) şi Cătălin Golofca au evoluat în toate cele 26 de etape, primii doi fiind integralişti.

- 21 de jucători au strâns prezenţe pentru două echipe: Alexandru Stan (Astra / FCSB), Robert Hodorogea (Viitorul / FC Voluntari), Andrei Vâtcă (CFR Cluj / FC Voluntari), Ionuţ Balaur (Dunărea / FC Voluntari), Hristo Zlatinski (U Craiova / FCSB), Kamer Qaka (FCSB / CSM Poli), Mihai Roman I (FC Botoşani / FCSB), Walace da Silva (FC Voluntari / Dunărea), Andrei Radu (CFR Cluj / Concordia), Laurenţiu Buş (Astra / FC Botoşani), Sebastian Mailat (CFR Cluj / Gaz Metan), Srgian Luchin (Viitorul / Dunărea), Sergiu Popovici (Dinamo / FC Hermannstadt), Nicolae Carnat (Dunărea / Sepsi OSK), Andrei Cristea (CSM Poli Iaşi / U Craiova 1948 CS), Florin Gardoş (U Craiova 1948 CS / CSM Poli Iaşi), Andrei Burlacu (U Craiova 1948 CS / CSM Poli Iaşi), Daniel Benzar (FCSB / Dunărea), Carlos Fortes (Gaz Metan / U Craiova), Dylan Flores (CSM Poli Iaşi / Sepsi OSK) şi Stephan Drăghici (Sepsi OSK / U Craiova).

- 148 de debuturi s-au consemnat pe durata celor 26 de runde, cei mai mulţi fiind înregistraţi de Dunărea şi FC Hermannstadt, fiecare cu câte 17 jucători.

- 42 de jucători autohtoni s-au aflat la primul sezon în Liga 1 Betano, dintre care 33 sunt născuţi după 1 ianuarie 1996 (eligibili U 21).

- 88 de fotbalişti români eligibili pentru naţionala U 21 au evoluat în sezonul regulat 2018-2019, cei mai mulţi fiind folosiţi de Viitorul - 11, urmată de Dunărea - 9, Dinamo şi U Craiova - 8.

- 161 de jucători şi-au trecut numele pe tabelă, cei mai mulţi marcatori regăsindu-se în lotul Astrei - 16. Andrei Cristea (CSM Poli Iaşi / U Craiova) a fost singurul care a înscris pentru două echipe.

- 177 de străini din 58 de ţări au bifat prezenţe în cele 26 de etape. Franţa conduce topul pe naţiuni - 18 jucători, urmată de Portugalia - 15 şi Croaţia - 12.

- Cei mai tineri jucători utilizaţi: Stoica Ianis Ilie (08.12.2002 / Dunărea), Pitu Alexi Paul (05.06.2002 / Viitorul), Bălan Florin Francis (01.02.2002 / FC Voluntari).

- Cei mai vârstnici: Attila Hadnagy (08.09.1980 / Sepsi OSK), Filipe Teixeira (02.10.1980 / FCSB), Lazăr Costin (24.04.1981 / FC Voluntari).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite