Campionul naţional de drift se decide pe acoperişul României. Etapa adună 30.000 de cai putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raliu

Etapa finală din Campionatul Naţional de Drift se va desfăşura în acest weekend pe Transalpina, la 2154 de metri altitudine, în Pasul Urdele, cel mai înalt punct rutier al României. Aproape 50 de piloţi din toată Europa vor fi la start, etapa fiind totodată comună cu cea din Campionatul Ungariei.

Este pentru al patrulea an consecutiv când caravana cailor putere ajunge pe Transalpina şi pentru a doua oară când evenimentul se desfăşoară în Pasul Urdele. Pusă în scenă de RoDrift în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului, etapa va avea parte de piloţi din toată Europa de Est.

Lupta finală pentru titlu se va da între bulgarul Ivan Ivanov, actualul lider, şi românul Radu Moise. Niciunul dintre cei doi nu a mai fost campion la Pro de-a lungul carierei, astfel că vom asista la o premieră. Campioni en-titre precum Sorin Ene şi Răzvan Frăţianu sunt şi ei pe lista de înscrieri. De asemenea, pentru prima dată, nu mai puţin de 7 piloţi din Ucraina vor lua startul pe Transalpina.

Etapa va putea fi urmărită duminică, în direct, de la ora 15:30, pe Pro X, dar şi online, etapele precedente strângând peste 700.000 de vizualizări. “Ne bucurăm că putem promova Gorjul şi tot ce ţine de frumuseţea acestei zone prin intermediul unui eveniment internaţional. Dacă anul trecut am avut peste 10.000 de spectatori, din păcate, accesul e acum restricţionat, dar sperăm să compensăm printr-o transmisiune live la nivel mare.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite