Canada produce pe modelul Bianca Andreescu. Fata cu un cub Rubik în geantă. Poveştile Australian Open 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
leylah

Sistemul canadian de produs talente îşi demonstrează fiabilitatea cu aceleaşi coordonate principale din formula patentată deja cu Bianca Andreescu. Chiar dacă învingătoarea de la US Open absentează de la Melbourne, din cauza problemelor la genunchi, reţeta se perpetuează, iar tenisul canadian propune un nou nume pentru lumina reflectoarelor: Leylah Fernandez.

În vârstă de doar 17 ani, Leylah Fernandez este unica reprezentată a Canadei pe tabloul de simplu feminin la Australian Open 2020, dar şi numărul doi în Canada, după Bianca Andreescu.

Reţeta importului de talent şi 2019-le ascensiunii

Leylah Fernandez s-a născut la Montreal şi a beneficiat de toate avantajele sistemului canadian de formare. Tatăl său este însă ecuadorian, iar mama - filipineză. Pe terenul de tenis, lucrurile sunt totuşi clare: talentul tinerei Leylah este marcat apăsat cu parafă canadiană.

În 2019, Leylah s-a remarcat cu o ascensiune formidabilă, iar dacă nu ar fi existat parcursul de vis al Biancăi Andreescu de la Rogers Cup şi US Open, ar fi primit, poate, chiar ea laurii de jucătoarea anului în Ţara Frunzei de Arţar. Leylah Fernandez a câştigat proba junioarelor la Roland Garros, apoi a mers în turnee ITF, printre senioare, urcând 200 de poziţii în clasament până în apropierea bornei 200 WTA, reuşind pe deasupra şi o dublă printre „profesioniste“ (titlu la simplu şi dublu).

„Factorul X“ la microfon

Pe teren, Leylah Fernandez degajă deja siguranţă. La fel o face însă şi în sălile dedicate conferinţelor de presă. La Paris, Leylah cucerea prompt jurnaliştii din toate colţurile lumii vorbindu-le, după câştigarea trofeului, fluent, în trei limbi, într-un veritabil stil Roger Federer. Doar că pe lângă engleză şi franceză, în loc de germană, Leylah Fernandez vorbeşte spaniola.

Imagine indisponibilă

Laylah Fernandez a demonstrat şi constanţă în 2019, fiind singura junioară cu două finale de Mare Şlem disputate (Australian Open şi Roland Garros). Evident, povestea Biancăi Andreescu îi serveşte drept model: „ Pentru juniorii din Montreal, Toronto, sau de oriunde, este o inspiraţie să îi vezi pe ei - Bianca, Felix (n.r. - Auger Aliassime) şi Denis (Shapovalov) descurcându-se bine în WTA şi ATP. Ei ne dau încredere că da, se poate. Că da, putem câştiga un titlu de Mare Şlem şi că putem să merge la turnee mari“, spune puştoaica.

Tranziţie reuşită spre senioare

Leylah Fernandez a punctat că a privit trecerea spre turneele profesionsite drept o experienţă de învăţare. Iar urcarea în clasament - ca pe un bonus. La final de 2019, Leylah mai spunea că prezenţa pe tabloul calificărilor la Australian Open 2020 este un vis devenit realitate. Deja, ea a trecut la nivelul următor, după ce a depăşit cu lejeritate, fără set pierdut, cele trei partide din calificări, stabilindu-şi un duel în primul tur al tabloului principal cu americanca Lauren Davis (62 WTA). Dacă va mai câştiga un meci, ar putea juca în turul doi cu Elina Svitolina, a cincea favorită a întrecerii de la Melbourne.

Ce v-ar mai putea surprinde în ceea ce o priveşte pe Leylah Fernandez? Poate doar că în orele de aşteptare din vestiare scoate din geantă un cub Rubik şi se joacă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite