Capul sus, Monica: Niculescu, eliminată de la US Open după un meci formidabil cu 16 break-uri!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Niculescu
Monica Niculescu

Ultima sportivă din România rămasă în proba de simplu de la US Open 2017 a fost învinsă în turul III la capătul unei partide de aproape două ore şi jumătate în care publicul a fost ţinut cu sufletul la gură.

Monica Niculescu (57 WTA) n-a reuşit să-şi egaleze cea mai bună performanţă la Flushing Meadows, calificarea în a patra rundă, însă le-a arătat spectatorilor prezenţi pe terenul 17 ce înseamnă să te lupţi până la capăt.

Românca a început prost duelul cu americanca Jennifer Brady (91 WTA) şi s-a trezit abia când scorul era 5-0 în primul set! Au urmat trei game-uri luate la rând de Monica, dar Brady a închis setul la 6-3.

Setul doi a început tot cu Brady în control, făcând un break şi distanţându-se la 3-1. De aici însă a început o revenire spectaculoasă pentru Niculescu care a luat patru game-uri la rând şi a ajuns la 5-3. Românca a valorificat a 5-a minge de set pentru 6-4.

Decisivul a început, din nou, cu Niculescu condusă de adversara ei care s-a dus la 3-1. Iarăşi însă, Monica a izbutit o revenire pentru 3-3. Egalitatea s-a păstrat până la 5-5, după care Brady a izbutit un break pentru 6-5, servind apoi pentru câştigarea partidei. Niculescu a făcut însă re-break, aşa că s-a făcut 6-6 şi s-a ajuns la tie-break.

Aici, Brady a pornit ca din tun şi s-a dus la 4-0 şi, chiar dacă la un moment dată, Niculescu s-a apropiat la 5-3, americanca şi-a asigurat victoria cu 7-3.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite