Care a fost ultima dorinţă a lui Maradona! Ce spunea în urmă cu doar lună fostul mare fotbalist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
maradona cupa mondiala mexic foto wikimedia.org

Diego Maradona, unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria fotbalului, a murit, miercuri seara, în urma unui infarct, la 60 de ani.

Maradona a avut tot timpul o relaţie dificilă cu presa şi a ales să acorde destul de rar interviuri, însă aproape de fiecare dată când a făcut-o a reuşit să dea câte o replică ieşită din tipare.

Cu ocazia aniversării a 60 de ani, vârstă pa care Maradona a împlinit-o pe 30 octombrie, France Football a realizat un interviu cu jucătorul considerat de mulţi drept cel mai mare fotbalist al planetei din toate timpurile. 

În discuţia cu ziariştii francezi, argentinianul a rememorat mai multe episoade antologice din carieră şi a dezvăluit ce cadou şi-ar dori să primească pentru această aniversare. ”Visez să mai dau un gol în poarta Angliei la Mondiale, dar acum aş vrea să o fac cu mâna dreaptă!,” a spus Maradona.

În calitate de căpitan de echipă, Maradona a condus Argentina spre titlul final de la Cupa Mondială din 1986,, învingând în ultimul act Republica Federală Germană şi câştigând Balonul de Aur, premiul pentru cel mai bun jucător al competiţiei. În acest turneu, în meciul din sferturile de finală, disputat împotriva Angliei, a marcat două goluri în victoria Argentinei cu scorul de 2-1, goluri care l-au consacrat la nivel mondial.

La primul gol, Maradona a păcălit arbitrii şi pe cei 80 de mii de spectatori de pe Estadio Azteca cu o reluare ce a părut a fi cu capul, dar, de fapt, mingea a fost trimisă în poartă cu mâna. Ulterior, golul a primit denumirea de Mâna lui Dumnezeu, după o altă declaraţie memorabilă a argentinianului. La mulţi ani după acest meci, Maradona a povestit că s-a speriat când a realizat că nu este felicitat de coechipieri şi i-a chemat pentru a sărbători reuşita şi pentru ca arbitrul să nu se răzgândească. 

Cel de al doilea gol a fost înscris după o cursă de aproximativ 60 de metri în care a driblat şase jucători englezi, reuşită care a fost desemnată ulterior golul secolului.

Alte replici ale lui Maradona intrate în folclorul fotbalistic:

"În clinica unde am stat la dezintoxicare, era unul care îşi spunea Robinson Crusoe. Nici pe mine nu mă credeau că sunt Maradona"

"Nu sunt împotriva homosexualilor. Sunt bucuros că există, în felul acesta rămân mai multe femei pentru mine şi pentru bărbaţii adevăraţi"

"Am crescut într-un cartier privat. Privat de apă, lumină şi telefon"
 

"Scuze, băieţi, nu dau declaraţii. Azi am mai puţine cuvinte la mine decât o telegramă"
 

"Mă droghez, dar nu vând cocaină. Ca traficant, fac pe mine de foame!"

”Să ajungi în careu şi să nu poţi şuta la poartă e ca şi cum ai dansa cu sora ta”

Citeşte şi

Diego Maradona a murit. Fostul fotbalist avea 60 de ani

Mesajul postat de Federaţia Argentiniană de Fotbal după moartea lui Maradona

Cum ajunsese Maradona o epavă! De când a devenit dependent de cocaină şi ce operaţii a mai avut

Maradona, pe marginea prăpastiei: Un medic a explicat situaţia dramatică a lui Diego

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite