„Care vii să facem o Naţională...?“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

„Bine, dom’le, gaură neagră, am înţeles, dar cât de mare este gaura asta?“ Cam aşa suntem noi cu fotbalul Naţionalei, zicem că suntem în declin şi acceptăm, mai mult sau mai puţin resemnaţi, că fotbalul românesc nu mai găseşte poarta adversă şi nici nu mai este în stare să-şi apere cetatea.

Dar cât de jos putem coborî, oare? În Europa, aşa, cam de teapa noastră, mai sunt San Marino, Gibraltar, Liechtenstein, Andora, ...E drept, la fel am spus şi despre Lituania până a venit şi ne-a bătut cu 3-0 la Cluj, la fel am spus şi de Islanda care ne-a gonit de la Euro, la fel am spus de Norvegia  care la 4-0 şi-a făcut milă de noi, despre Albania care ne-a spus de la obraz ca să mai lucrăm la partea practică, şi despre multe alte ţări pe care noi le trecusem la „şi altele“, dar care ne-au scos fotbalul din cap şi au făcut din România  victima „de serviciu“.

Probabil, în timp ce noi facem calcule şi adunăm mere cu pere, ne facem vânt că avem asigurat locul 2 şi, în funcţie de dispoziţia pe care o avem, putem ataca locul de lider al grupelor din care facem parte de câţiva ani, ceilalţi chiar se ocupă de fotbal. Poate nu consumă atâta cretă pentru a explica pe tablă cum e cu 4-2-4, cum e cu 3-4-3 şi alte „ecuaţii“ de acest gen, ci chiar înţeleg fotbalul de azi şi-l joacă la victorie. De fapt, asta este o altă mare problemă la noi: niciun antrenor nu reuşeşte să mobilizeze jucătorii, iar cei care vin la lot, un fel de senatori care sunt de acord să mai facă şi vizite în teritoriu, nu au nici cea mai mică urmă de stres, nu suferă acut pentru „ţărişoara“ asta deşi, când se cântă imnurile, dau din buze şi se scarpină pe stema de pe tricou, ca şi cum în următoarele 90 de minute urmează să-şi dea viaţa. Meciurile Naţionalei aduc în prim plan pepite de indolenţă în stare pură, maeştri ai antijocului, rudimentari, leneşi, falşi, depăşiţi şi rătăciţi pe un câmp prea mare pentru ambiţiile lor jenant de mici. Meciul cu Armenia este o mostră în acest sens.

Ce i s-a spus lui Creţu înainte de a intra în teren? Să ducă provizii de calm şi la ceilalţi, să betoneze linia de 30 m şi să nu greşească stupid. Iar el face penalty. Ce i s-a spus lui Maxim? Să nu piardă mingea aiurea, şi să închidă flancul stâng de câte ori este nevoie. Iar el calcă pe minge, ca şi cum asta ar fi o fentă de succes, şi ia galben pentru că este prea lent. Ce i s-a spus lui Keşeru? Să demonstreze că este vârf de atac. Iar el se sufocă după primul sprint şi trage la poartă de parcă era încălţat cu schiurile. Ce i se spune lui Puşcaş? Nu cred că i se poate spune ceva, el le ştie pe toate. Ştie şi kung-fu. Şi despre fiecare de-al nostru se poate spune ceva după meciul de aseară. De bine, prea puţin, spre deloc.  Hotărât lucru, cei care n-au jucat au fost cei mai buni!

Ceea ce se întâmplă azi în fotbalul „mare“ de la noi este o temă de cercetare pentru noi toţi, nu doar pentru Burleanu  şi Rădoi, Stoichiţă şi ceilalţi analişti care „traduc“ fotbalul, dar cred că mai degrabă va fi descoperit leacul final anticorona până când vom înţelege noi cum e cu gaura asta neagră. Este o zbatere continuă, dar nu este o foame de victorie, ci poate  mai degrabă miza pentru încă un meci în palmares, o diurnă, o zbenguială în cantonament, un rummy şi băşcălie cât cuprinde. Aaaa, bineînţeles, şi declaraţiile de carton. Înainte sunt alea cu „Avem încredere, ne-am pregătit bine, mergem la victorie“, iar după meci se recită din strofa a doua, ceva cu „Încă mai avem şanse, nu e totul pierdut, tot noi trebuie să o scoatem la capăt“.

Caterinca naţională a născut de-a lungul timpului tot felul de bancuri despre echipe de bucătari, pescari, ospătari, dar spre deosebire de inginerii, medicii şi profesorii din fotbalul românesc ei nu au driblat fotbalul. Presa a consemnat fiecare aut al stranierilor, iar dacă s-a întâmplat să dea şi vreun gol pe la echipele lor de club i-a trecut deja în lista titularilor de la următorul meci al Naţionalei şi le-a făcut abonament VIP pentru şapte zile. (Ce mai scrie oare presa străină când Lewandowski, Benzema  şi Haaland dau câte două goluri pe meci, iar TurboLeo şi SuperCristiano, maşinile de goluri, câştigă  un meci „pe persoană fizică“?) Este o gravă eroare de poziţionare în care, mai mult sau mai puţin de o manieră complice, persistăm cu toţii, îmbătându-ne cu apă fiartă, nici măcar cu ceai. Într-o grupă de 6 echipe, dacă se califică primele 6, e drept, să recunoaştem, am putea avea mari şanse.

Problema este că după fiecare „gherlă“ pe care o dă Naţionala se naşte curentul schimbărilor şi se înlocuiesc antrenorii după modelul patentat în Liga 1. Dar cei care vor veni, vor lucra cu aceiaşi fotbalişti „consacraţi“, intraţi în circuitul primei echipe şi atârnaţi de tricou precum cutiile goale de bere de maşina mirilor. Iar la Naţională, să fim serioşi,  nu se învaţă să tragi la poartă, să pasezi, să alergi şi să suferi pentru victoria ţării tale. Toate astea ţin de educaţie şi de bun-simţ. O selecţie corectă presupune mai întâi de toate alegerea unor jucători care iubesc victoria şi urăsc să piardă. Aşa se face că, uneori, zău că-mi vine să ies în stradă şi să strig „Care vii să facem o Naţională...?“

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite