Cârstea, victorie uriaşă la Madrid: Sorana a eliminat o jucătoare de Top 20 după trei seturi sufocante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sorana cirstea foto afp

După Simona Halep şi Irina Begu, Sorana Cârstea (64 WTA) a devenit a treia jucătoare din România care a avansat în turul II la turneul deţinut de Ion Ţiriac.

Sorana Cârstea are un start de sezon bun pe zgură. Săptămâna trecută, sportiva de 27 de ani s-a oprit, în sferturi, la Istanbul, fiind învinsă de Svitolina (Ucraina, 12 WTA) care avea, ulterior, să câştige trofeul.

Ajunsă la Madrid, Cârstea a avut un prim meci dificil cu Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 16 WTA). Chiar dacă adversara ei a fost mult mai bine cotată, Sorana a început fulminant şi a luat primul set cu 6-1. Egalitatea s-a restabilit, după ce rusoaica de 25 de ani s-a impus în setul doi cu 6-3.

Decisivul a fost aproape sufocant: Cârstea s-a dus la 4-0, dar Pavlyuchenkova a revenit şi a egalat: 4-4! De aici încolo, fiecare jucătoare şi-a făcut serviciul, aşa că s-a ajuns la 6-6 şi tie-break. Aici, românca a avut nervii mai tari, a condus cu 3-1, 5-3 şi 6-4 pentru a se impune, într-un final, cu 7-5.

Cârstea o va întâlni pe Bellis (SUA, 59 WTA) în următorul meci, în turul II.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite