Ce înseamnă criză la fotbalişti: Florin Tănase, mesaj pe Instagram după ce i s-a redus leafa cu 50%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigi Becali şi-a impus punctul de vedere! Cel puţin asta reiese din mesajul postat, astăzi la prânz, de căpitanul FCSB.

Gigi Becali a anunţat, de la începutul săptămânii, înjumătăţirea contractelor la FCSB şi, chiar dacă într-o primă fază s-a lovit de refuzul jucătorilor, după cum „Adevărul“ a scris aici, în final, pare că şi-a impus punctul de vedere.

Asta reise din mesajul postat pe reţelele de socializare de Florin Tănase, cel care s-a dus la colegii săi pentru a le prezenta propunerea patronului: micşorare salarială cu 50% până în luna septembrie. Ce înseamnă acest lucru chiar în cazul lui Tănase? Acesta avea un salariu de 15.000 de euro pe lună şi, în următoarea perioadă, va lua „doar“ 7.500.

Ce a scris Florin Tănase?

*Eu şi colegii mei am înţeles situaţia dificilă în care ne aflăm cu toţii şi am decis, prin acceptarea unei reduceri salariale temporare, să oferim ceva înapoi clubului care ne plăteşte şi pentru care ne dorim cu toţii să facem performanţe.

*În calitate de căpitan al echipei, am fost cel care i-a reprezentat pe jucători în discuţiile pe această temă cu patronul, care a propus reducerea salariilor până în ianuarie 2021. La insistenţele mele, a acceptat ca această perioadă să se diminueze până în luna septembrie 2020.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite