Ce stadioane din România vor fi gata, până la urmă, pentru EURO 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are în desfăşurare lucrări pe trei stadioane, în vederea EURO 2020. Dintre acestea, doar două vor fi gata în timp util pentru competiţia europeană de fotbal.

Anunţul a fost făcut de către Ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu: „Pentru Campionatul European de Fotbal de anul viitor, vor fi gata două din cele trei stadioane care sunt, astăzi, în lucru. Vreau să specific mai clar, pe stadionul Ghencea şi pe stadionul Arcul de Triumf se vor putea ţine antrenamente pentru echipele care vor juca la Bucureşti. Stadionul Giuleşti va fi ridicat cu toata structura, în schimb, nu cred că va fi gata terenul, gazonul propriu-zis, dar anul viitor, în octombrie şi stadionul Giuleşti va fi finalizat”.

EURO 2020 va reuni 24 de echipe şi se va desfăşura, între 12 iunie şi 12 iulie 2020, urmând să fie găzduit de Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma şi Sankt Petersburg. 

În România au fost repartizate patru partide, pe Arena Naţională, însă forul european solicită ţărilor gazdă să pună la dispoziţie alte patru stadioane care să corespundă standardelor internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale angrenate. În cazul nostru, arenele alese de România pentru a fi modernizate sunt Arcul de Triumf, Dinamo, Rapid şi Steaua, însă din considerente juridice lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, variantele de rezervă făcând referire la arenele din Giurgiu, Mogoşoaia, Ploieşti sau Voluntari.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite