Chiar dacă scapă de faliment, Rapid nu va putea promova anul acesta în Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giuleştenii se antrenează pentru amicale
Giuleştenii se antrenează pentru amicale

Dacă Tribunalul Bucureşti va amâna vineri decizia cu privire la planul de reorganizare al clubului, giuleştenii nu mai pot primi licenţa.

George Copos a declarat stare de insolvenţă în Giuleşti cu mai bine de un an de zile în urmă şi de atunci lucrurile merg din rău în mai rău. Deşi alte cluburi au trecut de instanţă în timp record planul de reorganizare, Rapid n-a reuşit asta nici până azi şi cuţitul a ajuns din nou la os. Vineri, 14 februarie, va avea loc un nou termen cu privire la acest dosar, care aprobat de instanţă ar însemna salvarea, iar respins, falimentul. Din păcate, din cauza nenumăratelor amânări, feroviarii s-au pus din nou într-o situaţie disperată. Practic, dacă Tribunalul Bucureşti va amâna vineri o decizie finală, Rapid nu va mai avea timp să pună în ordine, până la 1 martie, dosarul de licenţiere pentru Liga I, şi nu va avea drept de promovare, chiar dacă fotbalistic se va clasa pe un astfel de loc la finalul sezonului. Din păcate, cei mai informaţi oameni din conducerea liderului seriei I confirmă că exact acest lucru se va întâmpla. „Sunt şanse minime ca vineri să se dea o decizie finală cu privire la plan, iar aceasta să fie favorabilă. Prioritar este rezolvarea contestaţiilor celor patru jucători, Bilaşco, Stancu, Albuţ şi Codrea, şi a celor două firme. Probabil, hotărârea finală asupra planului va rămâne cel mult în pronunţare, pentru altă dată”, a afirmat Cristina Andronache, administratorul judiciar al Rapidului. Acest lucru anunţă practic că meciurile Rapidului din retur devin strict amicale şi se dă verde oricăror jocuri de culise.

Vânzarea, singura salvare
Singurul mod în care Rapid se poate salva şi obţine aprobarea planului de reorganizare este ca până vineri, clubul să ajungă la un consens cu cei care au contestaţii depuse şi să meargă în faţa instanţei doar cu planul pe ordinea de zi. Fără bani, acest lucru nu se poate realiza decât cu aducerea unui nou patronat, aşa cum se încearcă în aceste zile, dar e puţin probabil că asta se va întâmpla în următoarele 48 de ore.

„Nu ne temem de faliment, dar s-ar putea să nu putem promova în Liga 1. Asta e viaţa. Ar fi dureros să jucăm meciuri care nu contează”
Daniel Pancu, căpitan Rapid

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite