Chiricheş dă tonul calificării la Euro: „Vom termina pe primul loc în grupă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Răzvan Păsărică
FOTO Răzvan Păsărică

Vlad Chiricheş e de părere că România se va califica la Euro 2016 de pe primul loc al grupei F, chiar dacă se va duela din nou cu Grecia, echipă care ne-a barat drumul spre Campionatul Mondial din Brazilia.

România n-a mai participat la un turneu final din 2008, însă tricolorii îşi pun toate speranţele în calificarea la Euro 2016, mai ales că grupa de calificare de acum este mai mult decât accesibilă, iar la turneul final se califică direct, în premieră, primele două clasate din fiecare grupă.

În asemenea condiţii, jucătorii naţionalei lui Piţurcă sunt încrezători în şansele lor şi cred că pot ajunge la turneul final de pe primul loc în grupă. "Încercăm la echipele de club să jucăm cât mai bine, să ne ridicăm la nivelul dorit şi să venim la naţională cu un psihic bun şi într-o formă fizică foarte bună. Eu vreau să terminăm pe primul loc în grupa de calificare, chiar cred lucrul ăsta. E o grupă bună pentru noi, cu toate că nu cred că în grupa asta există favorite. Poate doar Grecia, care e calificată la Campionatul Mondial şi ai putea spune că are o mică şansă în plus. E o grupă echilibrată şi putem reuşi să ne calificăm", a spus căpitanul Vlad Chiricheş la Digi Sport.

România face parte din grupa F a preliminariilor Euro 2016, alături de Grecia, Ungaria, Finlanda, Irlanda de Nord şi Insulele Feroe. Tricolorii vor juca pe 7 septembrie, în Grecia, prima partidă din noua campanie de calificare, urmând ca peste patru zile să întâlnească pe teren propriu Ungaria, la Bucureşti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite