CM 2014. Brazuca bătăilor. Cum a nenorocit „Big Phil“ Brazilia. Ce asemănări sunt cu echipa din 1974

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scolari FOTO

Brazilia a încheiat turneul pe care spera să-l câştige cu 14 goluri încasate şi golaveraj negativ, cel mai dezastruos record „seleção“ la turneele finale. Un rol îl are şi Luiz Felipe Scolari, alias „Big Phil“.

După ce Germania i-a aplicat în semifinale cel mai dur eşec din istoria sa, 1-7, Brazilia a mai încasat o corecţie, 0-3, din partea Olandei, în finala mică. 

La începutul turneului, ţara-gazdă era mare favorită în opinia caselor de pariuri, dar şi a multor oameni importanţi din fotbal. La final, la ora bilanţului, Brazilia a încheiat turneul pe locul 4, cu un golaveraj negativ (11-14), cele 14 goluri încasate reprezentând cea mai proastă prestaţie a selecţionatei „verde-amarela“. 

Masacrul din partida cu Germania a fost primul pe teren propriu pentru sud-americani, după 39 de ani. După ce-au pierdut şi în faţa Olandei, brazilienii au mai înregistrat o premieră negativă. Pentru prima dată după 74 de ani „leagă“ două eşecuri consecutive în propriul fief! În februarie 1940, jucătorii „seleção“ erau învinşi acasă de Argentina (0-3), iar o lună mai târziu se înclinau şi în faţa Uruguayului (3-4). 

Asemănări cu 1974

Au trecut 40 de ani şi de când Brazilia a bifat două înfrângeri consecutive la Mondiale. În 1974, echipa lui Jairzinho şi Rivelino, pierdea în faţa Olandei lui Neeskens şi Cruyff (1-2), apoi şi în faţa Poloniei lui Leto (0-1), în finala mică. Simitudini mai sunt. Pe bancă se afla şi atunci un selecţioner câştigător de CM, Mario Zagallo (1970), la fel ca şi Scolari. Lipsea însă Pelé, care ar fi avut atunci 34 de ani, dar se retrăsese cu trei ani mai devreme. Mulţi spun că Ronaldinho (34 de ani), ar mai fi avut acum şi el un cuvânt de spus. Dacă ar fi fost convocat. 

Rezultate Brazilia la CM 2014

Faza grupelor

3-1 cu Croaţia

0-0 cu Mexic

4-1 cu Camerun

Optimi

1-1 cu Chile (3-2 la l.d.d.)

Sferturi de finală

2-1 cu Columbia

Semifinale

1-7 cu Germania

Finala mică

0-3 cu Olanda

Trebuie să cerem iertare fanilor şi poporului brazilian pentru acel 7-1 cu Germania şi pentru meciul cu Olanda. Dar nu meritam acest final

Thiago Silva, căpitanul Braziliei 

Brazilia lui Scolari, dură şi urâtă, o versiune a Olandei lui Van Maarwijk

Actualii jucători ai Braziliei sunt la ani-lumină, ca valoare, de generaţiile care au pus cinci stele pe tricoul „verde-amarela“ şi cinci trofee mondiale, cele mai multe, în vistieria sud-americanilor. Bucătarul care a amestecat însă ingredientele dezastrului se numeşte Luiz Felipe Scolari (65). 

Poreclit „Felipão“ sau „Big Phil“, Scolari are meritul că a fost selecţionerul cu care Brazilia a câştigat cel de-al cincilea său titlu, în 2002. 10 ani mai târziu s-a întors cu obiectivul de a-l aduce şi pe cel de-al şaselea. Anul trecut a câştigat Cupa Confederaţiilor, dar succesul în faţa unei Spanii care îşi semnala decăderea a avut acum efectul unui bumerang. Brazilia era cunoscută prin fotbalul spectacol şi golurile (multe) pe care le marca. 

Brazilia construită de „Felipão“ încasează multe goluri, e urâtă şi dură. A încheiat turneul cu 123 de faulturi (doar Olanda e mai bună la acest capitol, 126) şi e prima în topul galbenelor încasate (14). 

E drept, Brazilia nu mai are mijlocaşi precum Zico sau Socrates, dar Scolari a ales un comportament median mai robust, dar mai puţin tehnic, alcătuit din Fernandinho, Luiz Gustavo sau Paulinho, şi i-a lăsat în afara lotului pe jucătorii cu glezna fină, gen Moura, Coutinho sau Ronaldinho. Rezultatul s-a văzut. „Felipão“ are o singură circumstanţă atenuantă, aceea că la nivelul atacului, cu excepţia lui Neymar, comparaţiile între ce-a fost şi ce există nu-şi au rostul. 

Scolari susţine însă că n-are nicio vină şi a lăsat pe alţii să-i decidă soarta. „Jose Maria Marin, preşedintele federaţiei, trebuie să decidă. Îi vom înmâna un raport final şi el va decide ce e de făcut“, a declarat Scolari, după meciul cu Olanda. 

Romario, fostul mare golgheter şi actual politician brazilian, are însă altă părere despre Jose Maria Marin: îl vrea la închisoare.pe şeful federaţiei, pentru parcursul naţionalei la CM. 

29 de meciuri (19 victorii, 6 egaluri şi patru înfrângeri) are Scolari pe banca Braziliei, în ultimul mandat

Citeşte şi 

CM 2014. Scolari lasă Federaţia braziliană să-i decidă soarta, după noul eşec din meciul cu Olanda

Pele îl apără pe Scolari şi îi transmite un mesaj acid lui Messi

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite