CM 2014. Cel mai bun portar de la Mondiale suferă de sindromul ticurilor nervoase şi luptă pentru animale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Howard a avut intervenţii spectaculoase
Howard a avut intervenţii spectaculoase

FIFA e discretă în acordarea distincţiilor şi de regulă doar comunică recordurile. Ultimul dintre ele este cel stabilit de portarul americanilor, Tim Howard, în partida cu Belgia, pierdută de echipa, cu 2-1, în optimile Cupei Mondiale.

Goal-keeperul yankeilor a slavat 16 mingi de gol, devansând performanţa peruanului Ramon Quiroga, care rezolvase 13 ocazii mari, în 1989, contra Olandei, într-un meci terminat 0-0. Howard nu s-a putut opune victoriei belgienilor, care efectiv au luat cu asalt poarta sa, dar măcar a limitat proporţiile scorului şi a dat mult dramatism jocului. „ A fost cea mai frumoasă prestaţie a unui american de la Sylvester Stallone, din ,,Drumul spre victorie”, încoace”, a notat presa britanică. Numai că, acela a fost film, nicidecum un joc de Cupă Mondială. „Două cuvinte: Tim Howard”, a scris pe twitter şi căpitanul Belgiei Vincent Kompany, după terminarea meciului cu SUA, care a consemnat din nou accesul echipei sale în sferturile Cupei Mondiale, după o absenţă de 28 de ani.
Se poate spune că meciul cu Belgia este cel mai bun din cariera americanului de 35 de ani, care de 11 ani joacă în Europa. Între 2003 şi 2007 a fost la Manchester United, care-l adusese ca înlocuitor pentru francezul Barthez, dar unde a ajuns eterna rezervă a lui Van der Saar. Tocmai din acest motiv, în 2006 a plecat la Everton, mai întâi împrumut, apoi cumpărat definitiv, şi a arestat poarta „alb-albaştrilor”, apărând în fiecare sezon cel puţin în 36 de meciuri. Howard s-a adaptat perfect în fotbalul englez, avantajat şi de statura impozantă, oferită de cei 1,91 metri pe care-i are.


A suferit de sindromul Tourette
Deşi e american, Howard are rădăcini europeano – africane. Tatăl său este afro-american, iar mama unguroaică, Howard fiind şi cetăţean maghiar. Cei doi au divorţat când Tim avea trei ani, şi chiar dacă jucătorul a rămas cu mama lui, cel care l-a împins către sport a fost tatăl. A contat şi faptul că la şase ani, Howard a fost depistat cu sindromul Tourette, o dereglare neurologică, care se manifestă prin ticuri nervoase, cum ar fi clipitul necontrolat, ridicatul din umeri sau chiar ticuri vocale. Întrucât nu există tratament medicamentos pentru rezolvarea acestora, educaţia prin sport poate micşora sau anula efectele sindromului. La Tim a dat roade şi după ce, în paralel a făcut baschet şi fotbal, la 17 ani a fost remarcat de un antrenor de la naţionalele de juniori ale SUA şi adus într-o tabără de pregătire. Aşa se face că el s-a apucat de fotbal organizat abia la 18 ani, când a fost legitimat la New Jersey Imperials, după care a trecut la Metrostars New York, actuala Red Bulls New York, echipa lui Thierry Henry. Acolo a stat pănă în 2003, când a traversat Oceanul, semnând cu Manchester United.
„Sunt mândru de jucătorii mei, chiar dacă am pierdut. Au dat tot ce au putut şi au făcut un turneu final reuşit. America poate fi mândră de ei”, a declarat la finalul meciului cu Belgia, selecţionerul Jurgen Klinsmann, care a remarcat şi el prestaţia lui Howard: „Ne-a ţinut în joc şi ne-a lăsat să visăm 120 de minute”. Tim e un portar pe care a mizat constant din 2011, de când a preluat echipa „yankeilor” şi pe care-l mai vede mult timp în poartă. El mai are nevoie de zece selecţii pentru a-l egala pe legendarul Toni Meola, portarul cu 100 de selecţii la naţionala Statelor Unite.  

howard

„Cel mai important lucru din viaţa mea este Dumnezeu. Mai important decât dacă eu câştig sau pierd, dacă apăr sau nu. Tot ce mi se întâmplă bun este un bonus de la el”
Tim Howard, portar SUA

39 de şuturi spre poarta lui Howard au tras belgienii în partida cu SUA

Militează pentru ocrotirea animalelor
Tim Howard a fost căsătorit 11 ani, dar s-a separat de fosta soţie în 2010. Împreună au doi copii, fată şi băiat, care locuiesc cu mama lor în SUA, dar au o relaţie apropiată şi cu Tim. Howard este o figură foarte populară în America, implicat în tot felul de proiecte. Ajută copii cu sindromul Tourette şi mai nou s-a implicat şi în PETA, o organizaţie de ocrotire a animalelor. El şi-a tatuat sloganul acestui for, care luptă împotriva testelor pe animale, a creşterii lor pentru blană sau divertisment. 


 

tim
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite