Comunicat Viitorul în privinţa faultului asupra lui Ianis: „Un gest criminal, cu  intenţie“ Cât va absenta fotbalistul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis

Clubul de fotbal Viitorul Constanţa a remis un comunicat de presă în care şi spune punctul de vedere în privinţa incidentului din minutul 48 al meciului cu Sepsi

Viitorul il acuza pe Viera ca a dorit accidentarea grava a jucatorului Ianis Hagi şi spune că acesta va rata următorul meci al echipei.

"Referitor la evenimentul petrecut pe terenul de fotbal la meciul dintre Sepsi Sf. Gheorghe şi FC Viitorul, din etapa a 25-a din Liga 1, dorim să facem urmatoarele precizări:

Este criminal gestul unui jucator cu experienţa precum Ousmane Viera care, cu vădită intenţie, a încercat să-i rupă piciorul unui tânăr fotbalist. Constatăm că jucătorul Ousmane Viera nu numai că nu şi-a recunoscut agresiunea, dar prin declaraţiile sale de la finalul partidei credem că a intrat pe teren cu acest gând de a-l accidenta grav pe cel mai valoros jucător al nostru. O astfel de agresiune fizică, blamată public imediat de toata lumea fotbalului, nu a fost văzută şi sanctionată de cei patru arbitri care au oficiat partida!

Nu numai ca Viera nu a fost sancţionat cu cartonaş roşu, dar din acel moment evoluţia tânărului nostru atacant a fost marcată de agresiunea fizică suferită şi în plus întreaga noastră echipă a avut o altă evoluţie. Decizia arbitrului a schimbat echilibrul partidei, pentru că formaţia gazda a început să îşi creeze ocazii doar după acel moment al jocului.

În urma faultului grosolan, jucătorul Ianis Hagi încă se resimte, are dureri şi nu poate evolua cel puţin pentru următorul nostru meci din Cupa României", se arata in comunicatul de presa  al fostei campioane a României.

În minutul 48 al meciului dintre Sepsi şi Viitorul Constaţa, ivorianul Ousmane Viera a avut o intrare extrem de dură asupra lui Ianis Hagi. Spre norocul mijlocaşului de 20 de ani al Viitorului, acesta n-a avut piciorul în pământ, astfel că s-a ales doar cu nişte răni urâte pe picior. Arbitrul întâlnirii, Marcel Bîrsan, nu i-a acordat lui Viera nici măcar cartonaşul galben

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite