Sport

articolul anterior articolul urmator

Conducători iubiţi de popor: Iorgulescu, reales cu unanimitate, la fel ca Burleanu. Ce şi-a propus

0
24 May 2022 14:18:19
Autor: Amir Kiarash
Gino Iorgulescu a fost aşteptat ca un salvator, când a venit la LPF. A reuşit însă foarte puţine lucruri bune
Gino Iorgulescu a fost aşteptat ca un salvator, când a venit la LPF. A reuşit însă foarte puţine lucruri bune

Se spune că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită. În cazul fotbalului românesc, domeniu în care rezultate lipsesc, acest lucru se vede perfect.

După alegerile fără emoţii pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, în care Răzvan Burleanu (37 de ani) a câştigat un al treilea mandat cu unanimitate de voturi, fără contracandidat, situaţia s-a repetat, astăzi, la Liga Profesionistă de Fotbal.
 
Anunţat drept unicul candidat la funcţia de preşedinte LPF, Gino Iorgulescu (66 de ani) a fost reales, la rândul său, pentru un al treilea mandat. După această formalitate, şeful Ligii a participat la un dialog cu jurnaliştii prezenţi la acţiune şi, potrivit gsp.ro, şi-a expus planurile pentru următorii 4 ani, lăsând de înţeles că va fi văzut la fel de rar, ca până acum. 
 
De curând, patronul Botoşaniului, Valeriu Iftime, l-a acuzat pe Iorgulescu că, practic, nu face nimic, deşi încasează, lunar, un salariu colosal.
 
Ce a spus Gino Iorgulescu după ce a fost reales?
 
*Din punctul meu de vedere, pot spune că şi la FRF şi la LPF lucrurile administrative şi ce a depins de noi au fost în regulă. Mai puţin performanţele, dar după cum vedeţi, şi societatea românească este într-o cădere liberă. La fotbal depinde foarte mult şi de ceea ce fac cluburile în privinţa jucătorilor pe care-i aduc, banii sunt puţini şi nu pot aduce jucători de mare valoare.
 
*Consider că noi ne-am făcut datoria faţă de cluburi. LPF şi FRF, la fel, faţă de celelalte categorii, Liga a doua, a treia, copii şi juniori, fotbalul feminin şi ce mai au cei de la Federaţie în portofoliu.
 
*Pentru noul mandat ne-am propus multe lucruri, vă spun câteva mai importante: în primul rând, încheierea unui nou contract (n.r. - pentru drepturile de televizare) pe perioada de 5 ani, din 2024 până în 2029. Încercăm să creştem valoarea acestui contract. Bineînţeles, dacă nu se întâmplă alte lucruri în societate. Aţi văzut, în Ucraina e război, ceea ce nu ne dorim.
 
*Apoi ne-am propus să atragem către Liga 1 tineretul, care îşi doreşte să fie adus mai aproape, să creştem numărul spectatorilor la meciuri.
 
*Nu cred că trebuie să iau modelul celui care a fost înaintea mea (n.r. – Dumitru Dragomir), să apar la televizor. Dacă apar la o televiziune, trebuie să apar la toate celelalte. Putem organiza mai multe conferinţe de presă, dar să avem subiecte pe care le putem dezbate. Eu nu-mi pot da cu părerea despre echipe, jucători, antrenori, despre cum joacă sau antrenează cineva. Nu pot să mă implic în aşa ceva. Nu pot fi implicat în acea mocirlă care să facă vâlvă în presă. Ca să ce, să-mi fac eu vizibilă imaginea? Nu mă interesează asta.
 
CITEŞTE ŞI:
 
Dirijorii din culise: Cine sunt politicienii care s-au infiltrat în fotbalul românesc
11-7
e scorul cu care Gino Iorgulescu l-a învins pe Dumitru Dragomir, la alegerile din 2013.
 
13-1
e scorul cu care Gino Iorgulescu a câştigat al doilea mandat în fruntea LPF, în 2017, când l-a avut contracandidat pe Sorin Drăgoi.
 
49
de selecţii a adunat Gino Iorgulescu la echipa naţională, în perioada 1981-1986.
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările