Sport

articolul anterior articolul urmator

Contra, furios: „Am făcut două goluri cadou! Greşeli copilăreşti“. Ce a făcut selecţionerul la pauză

3
23 Mar 2019 21:24:28
Autor: Amir Kiarash
Dragoş Grigore (în roşu) a greşit la primul gol
Dragoş Grigore (în roşu) a greşit la primul gol

Cosmin Contra a pierdut al doilea meci pe banca României, după acel amical cu Olanda (0-3), la Bucureşti, în noiembrie 2017.

România a debutat cu stângul în preliminariile Euro 2020, fiind învinsă cu 2-1 la Stockholm, după un meci în care jocul a arătat multe lacune.

Venit la microfonul Telekom Sport, Cosmin Contra s-a arătat, la rândul său, dezamăgit de prestaţia tricolorilor, mai ales cea din prima repriză, atunci când s-au luat golurile.

Ce a spus Cosmin Contra?

*Au fost două reprize total diferite. O primă repriză în care am fost timizi, am făcut cadou două goluri, nu am avut intensitate. Am avut şi două, trei şuturi pe spaţiul porţii. Am făcut două greşeli copilăreşti. 

*În a doua repriză, am avut o altă atitudine. Din păcate, marea ocazie a lui Săpunaru, probabil am avut şi un penalty. Trebuie să luăm lucrurile bune, repriza a doua, să ne dăm seama că greşelile copilăreşti ne taxează foarte tare.

*Am intrat puţin în ei la pauză, în jucători, la pauză şi le-am spus că nu este nivelul pe care pot ei să-l dea. M-a ajutat şi schimbarea lui Claudiu (n.r. - Keşeru). Am încercat să-l bag pe Ivan pentru că aveam spaţii, puteam să-i surprindem, au demonstrat că vor să egaleze, i-am felicitat pentru a doua repriză. I-am certat pentru prima repriză, dar merită felicitări pentru a doua repriză. Am ales să-l bag pe Stanciu în banda stânga ştiind că face şi partea defensivă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Cel Mare Scarambeu
23.03.2019, 23:06:35

Bai Cosmine,sa intelegem ca voi ati donat 2 goluri suedezilor???E poatul mare nu saptamana pomenilor.

foarte atent
24.03.2019, 08:41:10

remarcabila capacitatea asta de dedublare a lui Contra...vorbeste despre echipa ca si cum el ar fi comentator, analist, etc...pai mai alogenule, tu esti antrenorul, ma !!! tu esti vinovatul, ma...nu echipa, jucatorii, etc...ca tu i-ai ales, tu i-ai asezat, etc

Paun Al
24.03.2019, 08:49:15

Nu inteleg de ce atata suparare ... scorul a fost "aproape " egal ....:)))

+1 (1 vot)
Modifică Setările