Viaţa i-a oferit lui Andrei Cristea momente de satisfacţie, dar şi numeroase ghinioane. Omul care în iarna lui 2005 reuşea să bată Valencia avea să fie, peste numai un an, o simplă umbră a fotbalistului de la Steaua.
Actualul „câine" fusese aruncat de Gigi Becali ca o măsea stricată în Banat, unde chinul său s-a prelungit. Paradoxal, din cauza unui om cu care se cunoaştea foarte bine şi de la care nu se aştepta să-i pună beţe-n roate. Cristea şi Chivorchian se ştiau de la FCM Bacău, unde atacantul şi-a început cariera. S-au reîntâlnit la Timişoara, în aceleaşi funcţii: Chivorchian, preşedinte executiv, Cristea, mare speranţă.
Dar relaţia celor doi s-a răsturnat cu 180 de grade. La fel şi cariera jucătorului. Andrei nu a reuşit să se impună în primul „11", a fost ignorat de antrenorul Dusan Uhrin jr şi, ulterior, a ajuns pe lista de transferuri. Toate astea s-au întâmplat, deşi Cristea s-a pregătit la fel de intens cum o face şi acum la Dinamo. Nedumerit de ce este marginalizat, Andrei a căutat şi a aflat motivul.
Prietenul de altădată, Chivorchian, a fost cel care l-a „lucrat" pe atacant. Acesta i-a transmis lui Uhrin jr că viaţa de noapte din Bucureşti, tentaţiile Capitalei, în general, l-au schimbat pe jucător, care nu prea mai are chef de fotbal! Cehul a ţinut cont de „avertismentul" preşedintelui şi l-a pedepsit pe Cristea. Până la urmă însă, tot răul a fost spre bine. Andrei a ajuns la Dinamo, unde face furori în acest sezon.
Ilie Dumitrescu l-a „vândut" la Dinamo
Eroul României din meciul cu Argentina de la Cupa Mondială 1994 a avut un rol determinant de-a lungul carierei lui Cristea. L-a promovat în 2001 la echipa mare a Bacăului şi l-a scos din „mocirla" în care intrase la Timişoara. Andrei a ajuns în atenţia lui Dinamo după o discuţie între Ilie Dumitrescu şi acţionarul Vasile Turcu.
Fostul internaţional i-a spus dinamovistului să-l cumpere cât mai rapid pe Cristea de la Timişoara, pentru care garantează. Turcu a vorbit apoi şi cu Borcea, iar afacerea s-a parafat în primăvara lui 2008.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate