Cristiano Ronaldo, făcut de râs cu ocazia decernării premiilor Oscar: „Trebuia să ne aducem aminte“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ronaldo

Nu o dată, starului portughez i s-a spus „Penaldo“ din cauza simulărilor sale grosolane care au păcălit mulţi arbitri până să avem VAR.

Cristiano Ronaldo (37 de ani) a avut o carieră stelară şi, indiferent de ce ce vor spune contestatarii săi, paginile pe care le-a adăugat în Cartea Recordurilor, cu performanţele sale formidabile, vor rămâne acolo, mulţi ani de acum încolo.

Şi, totuşi, deşi e un geniu fotbalistic, portughez a fost, nu o dată, lipsit de fair-play pe teren! Dovadă şi simulările sale pentru care a fost poreclit, ironic, „Penaldo“, aluzie la faptul că plonja, dramatic, în careu, solicitând penalty. Până să avem arbitraj video (VAR), Ronaldo chiar a şi obţinut, în multe rânduri, nişte lovituri de pedeapsă, în mod nejustificat. Un astfel de exemplu e ce a făcut în partida Real Madrid - Celta Vigo, disputată la data de 6 decembrie 2014. Atunci, în etapa a 14-a din La Liga, Ronaldo a decis meciul de unul singur, marcând trei goluri în victoria Realului, scor 3-0 (36-penalty, 65, 81).

Doar că prima reuşită a venit după un penalty jenant! În care portughezul a simulat grosolan şi, întrucât nu exista VAR, a reuşit să păcălească arbitrul Alberto Undian Mallenco (48 de ani), care a dat 11 metri pentru Real. A urmat deschiderea scorului, care a uşurat misiunea Realului într-o partidă dificilă.

Acest episod n-a fost uitat de clubul Celta Vigo! În contextul în care a fost noaptea Oscarurilor şi următorul meci al celor de la Celta va fi cu Real Madrid, sâmbătă, 2 aprilie, pe canalul de Twitter al clubului a apărut un mesaj simpatic. Care s-a şi viralizat imediat.

„Noaptea Oscarurilor, Ziua Mondială a Teatrului şi o săptămână până la Celta Vigo - Real Madrid. Trebuia să ne aducem aminte de asta...“, au scris cei de la Celta, punând şi faza cu simularea oribilă a lui Ronaldo, după cum se poate vedea mai jos:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite