Cristina Neagu: „Nu dezarmăm! Trebuie să fim triste în seara asta şi de mâine să ne gândim la următorul meci“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a pierdut în faţa Olandei, scor 29-24, în primul meci din Grupele Principale la Campionatul European de handbal. Capitanul României, Cristina Neagu a analizat evoluţia slabă a echipei, imediat după finalul meciului.

„Nu stiu ce s-a întâmplat astăzi. Când nu ai apărare, nu merge nici poarta. Am avut o zi slabă. Am încercat multe, mi-au ieşit foarte puţine. Ne-am pregătit bine. Nu vreau să caut scuze, dar cred că nici sistemul competiţional nu prea ne-a ajutat. Trebuie sa analizăm ce s-a întâmplat, a fost o zi slabă, slabă de tot. Trebuie să fim triste în seara asta şi de mâine să ne gândim la următorul meci. Nu vreau să dezarmăm nicio secundă, până acum am jucam foarte bine, sunt mai multe lucruri pozitive decât negative în acest turneu. Trebuie să facem 2 meciuri bune, cu Ungaria si Spania, şi să ne calificăm în semifinale. Trebuia să fim mai agresive în apărare. Asta a fost unul dintre motivele pentru care am mers bine până acum la acest turneu final, apărarea a dat atacului liniştea necesară, lucru care nu s-a întâmplat şi astăzi“, a spus Cristina Neagu la TVR

România – Olanda 24-29 (10-11)

Dedu, Dumanska - portari; Udriştioiu, Geiger 1, Buceschi 8, Neagu 4, Perianu, Laslo 1, Ardean-Elisei 2, Pintea 3, Florică, Polocoşer, Băcăoanu, Zamfirescu, Chiper 4, Dragut 1. Antrenor: Ambros Martin

Duijndam, Wester – portari; Kramer 3, Van der Heijden, Bont 6, Abbingh 6, Knippenborg, Amega 1, Visser, Groot 2, Dulfer 1, Freriks, Smeets 4, Rozemalen 1, Malestein, Polman 5. Antrenor: Helle Thomsen

Înaintea întâlnirii din această seară, România şi Olanda erau singurele echipe neînvinse la Campionatul European din Franţa.

Într-un alt meci din Grupa Principală II disputat duminică, Ungaria a învins Germania 26-25

CLASAMENT

1. Olanda       3 3 0 0 4 85-76 6 puncte

2. Romania   3 2 0 1 84-76 4 punce

3. Ungaria      4 2 0 2 108:117 4 puncte

4. Germania  4 2 0 2 111:110 4 puncte

5. Norvegia    3 1 0 2 93:89 2 puncte

6. Spania       3 0 0 3 76:89 0 puncte

*primele două echipe se califică în semifinale

Următoarele meciuri

11 decembrie: Spania - România, Olanda - Norvegia
12 decembrie: Spania - Norvegia, Ungaria - România, Olanda - Germania


 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite