CSM Bucureşti nu a reuşit să îşi ia revanşa în returul cu Gyor, în grupele principale ale Ligii Campionilor
0Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de Gyor ETO, deţinătoarea Ligii Campionilor, cu scorul de 27-25 (14-10), şi în partida retur din grupa a II-a.
Într-o sală Polivalentă arhiplină, "tigroaicele" au încercat tot posibilul să facă uitată înfrângerea categorică de la Budapesta, 36-27, din primul meci al grupei principale din Liga Campionilor.
Startul meciului a fost încurajator. Bucureştencele au condus cu 2-0 şi au făcut faţă cu brio puternicei formaţii maghiare două treimi de repriză, ambele echipe afându-se, pe rând, în avantaj pe tabela de marcaj. Finalul primei părţi a aparţinut oaspetelor, CSM nu a mai reuşit să înscrie după minutul 21, şi Gyor a intrat la vestiare cu un avantaj de 4 goluri, 14-10.
În startul reprize secunde CSM a dat senzaţia că poate produce un reviriment de senzaţie. Bucureştencele au egalat la 17, dar nu au avut puterea să desăvârşească revenirea. Gyor nu s-a clătinat, a profitat de erorile din apărarea româncelor, s-a desprins iar la 4 goluri, 25-21 în minutul 55, pentru a câştiga în final la 2 goluri diferenţă,
Ambele echipe obţinuseră calificarea în faza sferturilor de finală ale competiţiei înaintea disputării acestui meci.
Campioana României a reluat campania din Liga Campionilor fără două jucătoare de bază: Cristina Neagu şi Amanda Kurtovic, indisponibile în acest sezon după operaţii de ruptură de ligament la genunchi. Ambele au asistat la meciul de sâmbătă şi, în timp ce Kurtovic a anunţat că va evolua la Gyor din viitorul sezon, Neagu se află în negocieri cu CSM Bucureşti pentru extinderea contractului, scandent în 30 iunie 2019.
CSM Bucureşti – Gyor 25-27 (10-14)
Ion, Ungureanu, Grubisic – portari; Udriştioiu, Radicevic 6, Curea 3, Lekic 4, Bazaliu 1, Lazovic 3, Omoregie 1, Marin, Constantinescu 4, Manea 1, Hagman 1, Cvijic 1. Antrenor: Dragan Djukic
Grimsbo, Tothova, Kiss – portari; Knedlikova 3, Afentaler, Brattset, Hansen 2, Gorbicz 1, Pal, Oftedal 4, Kristiansen 4, Tomori 3, Groot 8, Bodi, Puhalak, Pintea 2. Antrenor: Danyi Gabor
La meci au asistat circa 4.000 de spectatori
CLASAMENT:
1. Gyor 8 7 1 0 15 puncte
2. CSM 8 5 0 3 10 puncte
3. Kristiansand 7 4 0 3 8 puncte
4. Ferencvaros 7 3 1 3 7 puncte
5. Ljublijana 7 1 1 5 3 puncte
6. Thuringen 7 0 1 6 1 punct
Celelalte partide ale etapei se joacă tot sâmbătă, între Vipers (8 puncte) – Krim (3) şi FTC Budapesta (7) – Thuringer (1).
În primele trei meciuri ale grupei, CSM a obţinut următoarele rezultate: 27-36 cu Gyor, 32-26 cu Krim şi 38-30 cu Thuringer.
Programul în continuare al campioanei României este: Krim – CSM (2 martie), CSM – Thuringer HC (8 martie).
CSM Bucureşti s-a calificat în grupa principală II, după următoarele rezultate în grupa preliminară D: 36-31 şi 34-28 cu FTC Budapesta, 28-30 şi 32-24 cu SG BBM Bietigheim, 29-27 şi 26-31 cu Vipers.
În grupele principale se luptă pentru calificarea în sferturile de finală ale competiţiei, în care vor ajunge primele patru clasate, iar ulterior vor evolua pentru calificarea la Turneul Final Four.