CSM Bucureşti, sau cum să nu fii un organizator perfect de competiţii în 5 paşi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
1

CSM Bucureşti este campioana ultimelor sezoane în România la handbal feminin. Căştigătoare a Ligii Campionilor în 2016, locul 3 în 2017 şi 2018.

1. Păi mai întîi muţi locul de desfăşurare al unui meci internaţional, cea mai importantă competiţie europeană feminină de club, de la Sala Polivalentă, cam bătrîioară şi neconformă cu vremurile, de an 1974, dar totuşi cu 5300 de locuri, la alta mai binevoitoare cu numărul de spectatori, nici jumătate, 2500 de locuri, e drept, cu o inaugurare mai recentă, din 2013. Chiar dacă la meciurile internaţionale nici prima numită nu făcea faţă solicitărilor de bilete. Dar ce contează, acolo o fi avut loc altă manifestare culturală ori sportivă, nu e prima dată, şi oricum din punctul ăsta de vedere Capitala a rămas mult în urma Clujului. Care a primit recent o nouă şi superbă polivalentă cu 10000 de locuri. Pe Dîmboviţa e altfel, iar primarul general al Bucureştiului a uitat de promisiunea făcută în campania electorală, cum că va transforma Pavilionul Central de la Romexpo într-o sală polivalentă. Senectute timpurie, pierderi de memorie, chestii...

1.1. E drept că se poate şi mai rău. Adică meciurile din campionatul naţional sînt desfăşurate de către o echipă din Top 4 în Europa, la Sala Rapid, una cu puţin peste o mie de locuri, cald sau frig înăuntru, după cum şi-o doreşte vremea. Plus probleme cu parcarea, în perioada asta acolo îşi desfăşoară spectacolele o trupă de circ, sonorizare de doi lei, etc, etc.

2. Pasul următor este să rezolvi cumva cu oamenii care au abonamente, să-i deturnezi cumva spre noul loc de desfăşurare, Sala Dinamo. Aşa că le trimiţi un mail imperativ, ca în 24 de ore să se conformeze şi să îşi aleagă un loc în sectoarele repartizate. M-am mobilizat şi am ales. Nu ştiu cum oare au rezolvat problema alţii aflaţi în aceeaşi situaţie, care nu au deschis în ziua respectivă calculatorul sau n-au mai avut timp de mail. Nu mai spun despre cei care nu beneficiază de serviciile de internet. Mortua est!

3. Despre abonamente ce să zic? De la 250 la 500. Trecînd prin intermediarul 350. Nu-i puţin, şi fără să fie cazul unei politici de fidelizare, de felul abonaţii mai vechi să aibă reducere, ori măcar un pachet de familie, pentru mai mulţi abonaţi din aceeaşi casă, nimic, nimicuţa. Pentru mine, 2x350 nu a fost un cost minor.

4. Te îmbraci frumos cu un tricou CSM Bucureşti, 300 de lei, şi te duci la meci. Orbecăi pe lîngă Sala Dinamo, cît să nu-ţi rupi gîtul, cale de vreo sută de metri nici urmă de bec aprins, întuneric complet, intri în sală şi te duci spre locul pe care l-ai ales dintre cele repartizate. Intri pe rîndul tău, te strecori pe lîngă alţi spectatori şi ajungi. Totul e perfect, numai că scaunul tău nu există. Sînt doar cîteva urme de prindere în perete. O fi cedat sub vreun spectator corpolent nervos pe evoluţia de scor sau prea entuziasmat de o posibilă victorie, asta nu am cum să ştiu. Şi nu cred că ar conta. Totuşi, eu am achitat nişte bani, nu puţini, şi nu beneficiez de serviciul pentru care am plătit. Iar asta chiar e o problemă!

5. După meci le semnalezi organizatorilor deficienţa pe pagina lor de Facebook, mai ales că nu a fost o situaţie singulară în sectoarele O şi P. Deci nu doar eu. Ţi se răspunde relativ prompt şi foarte imperativ, într-o modalitate care te aduce pe tine foarte aproape de boxa acuzaţiilor, fiind vinovat că ai ales prost locul. Adică „toţi abonaţii au fost informaţi din timp să-şi aleagă locurile... atât de noi, cât şi de entertix!”. Dialogul se deschide, eu am încercat să scap de vinovăţie, să explic că „doar le-am ales reglementar. Însă pe nici o schemă nu scria că lipseşte scaunul. Oare nu organizatorii trebuiau să verifice asta? Oare trebuia să vin eu cu 3 zile înainte?...”. Oamenii de la celălalt capăt al netului nu sînt deloc convinşi de treaba asta, nu mi-e clar dacă pentru că eu nu vorbesc corect româneşte ori lucrurile sînt foarte complexe, complicate şi greu de înţeles, poate că cetăţeanul care recepţionează mesajele ar trebui direcţionat spre un doctorat care să-l destupe la cap şi să-l ajute să înţeleagă cum e cu problemele administrative pe care ar trebui să le rezolve un organizator de meciuri sau măcar spre un master de patru semestre cu diplomă „la mînă”, dar fireşte că CSM este un club sărac şi, oricum, formele astea de învăţămînt se fac după terminarea liceului. Aşa că îţi răspund complet confuzaţi că „de la momentul când s-a făcut schema sălii, s-au mai rupt multe scaune la meciurile din ultima perioadă”. Probabil treaba asta trebuia să te intereseze direct şi personal şi chiar începi să te simţi vinovat pentru lipsurile pe care le dovedeşti. Da, domnule, trebuia să vii să vezi cu trei zile înainte şi să verifici dacă locul de pe biletul tău există, şi dacă da, dacă are prevăzut scaun sau nu. Apoi din nou, cu o zi înainte de meci, pentru că oamenii ceia au dreptate, să-ţi prevezi în agenda zilei încă un drum la sală, apoi să te învoieşti de la job, pentru că între timp poate s-au mai desfăşurat meciuri aici, iar geniile de organizatori ai CSM-ului poate chiar au dreptate. Îţi mai răspund că „am spus că de la momentul când s-a făcut schema sălii cu locuri lipsă, respectiv când s-au pus biletele la vânzare, au mai fost şi alte meciuri în Sala Dinamo şi s-au mai stricat alte scaune, lucru care nu ne-a fost sesizat, astfel încât sa putem reloca fanii care îşi achiziţionaseră locurile respective”, tu renunţi blînd şi cu lehamite, îţi scoţi tacticos batista şi-ţi sufli zgomotos dar cu direcţie, scuze, cu discreţie nasul şi mergi mai departe. Pe Lună, de exemplu. Te înscrii într-o excursie spaţială, eşti deja primul planificat pentru anul 2043. Fireşte că de mîine vei merge zilnic să verifici scaunul din naveta spaţială, ai prins unul fain, chiar la geam.

Aproape că nici nu mai contează că echipa joacă execrabil, pierde clar meciul de acasă cu echipa aflată pe ultimul loc în grupă, că antrenorii se schimbă pe bandă rulantă, dar îşi primesc integral banii după cîteva luni lucrate, pe contractele avute pe cîte doi ani, că există o zero concepţie de joc, zero „poartă”, deşi în mod normal ea poate face cam 25% din meci, că sînt muuulte goluri luate de pe extreme, că apărarea este zero şi că vremurile în care acolo erau trei stînci, Linnea Torstenson, Camille Ayglon-Saurina şi Line Jorgensen au trecut, o tempora!

PS Ca mereu în viaţă, nu trebuie căzut în capcana generalizării; sînt şi persoane cu tact, diplomaţie şi experienţă prin zona clubului C.S:M. Chiar ştiu...

                                           

2
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite