CTP explică înfrângerea Simonei Halep la turneul de la Roma şi avertizează: „Înjurători ai Simonei, nu vă bucuraţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu

Simona Halep a părăsit turneul de la Roma în turul al doilea după ce a fost învinsă de australianca Daria Gavrilova, într-un meci decis în trei seturi.

Cristian Tudor Popescu a următrit partida Simonei şi a tras câteva concluzii într-un editorial pe republica.ro. "Înjurători ai Simonei, nu vă bucuraţi: n-a câştigat primul meci la Roma pentru că nu a ţinut neapărat să-l câştige.

Atitudinea ei în întâlnirea cu Daria Gavrilova a fost: „Joc fără să mă întrebuinţez la maximum şi dacă nu pierd, e bine, dacă da, asta e”. Departe de concentrarea şi voinţa de a învinge din finala madrilenă cu Cibulková (cu care seamănă bine Gavrilova!), i-am numărat Simonei în primul set pierdut nu mai puţin de 16 greşeli neforţate, în vreme ce cu Stosur, de pildă, făcuse 6 în tot meciul – pe urmă, n-am mai numărat...

De partea cealaltă, Gavrilova, jucătoarea-scai, capabilă să se agaţe şi să retrimită un număr mare de mingi ca şi pierdute, s-a mobilizat simţind că-i rost să mai treacă un tur, cu victorie la Halep, a alergat din răsputeri, a ţipat, a râs singură. Au fost destule momente în care Simona putea să întoarcă rezultatul, dar cred că se gândea la Roland Garros, marele ţel, nu la a se mai consuma în turneul la care Ilie Năstase tocmai a declarat că el nici nu se ducea, prefera să se antreneze pentru Paris..."

Citeşte AICI şi ce crede CTP despre victoria Irinei Begu în faţa Viktoriei Azarenka

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite