CTP, îngrijorat înaintea marelui meci Halep - Muguruza: Ce crede despre şansele Simonei de a ajunge în finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Tudor Popescu savurează Roland Garros 2018, turneu care poate aduce primul trofeu de Grand Slam din cariera Simonei Halep.

Simona Halep va trebui să revină, astăzi (nu înainte de ora 16.00, Eurosport), pe teren pentru a se lupta pentru un loc în finala de la French Open.

Cu siguranţă, constănţeanca va fi mai puţin proaspătă din punct de vedere fizic, comparativ cu Garbine Muguruza (3 WTA). Asta deoarece, iberica n-a jucat în optimi, profitând de retragerea lui Tsurenko (39 WTA), iar în sferturi a avut un meci uşor cu Maria Şarapova (30 WTA).

Într-o intervenţie la Digi Sport, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a prefaţat duelul Halep - Muguruza, însă nu s-a arătat îngrijorat din cauza oboselii acumulate de Halep, ci din cauza forţei adversarei acesteia.

Ce a spus CTP?

*Simona nu are nevoie de pauză, este în cea mai bună stare fizică şi psihică în care am văzut-o în acest an. Ambele jucătoare au adrenalina sus, nu contează cele câteva ore până mâine. Mâine, nu se va decide fizic meciul. Va fi un meci pe contre, foarte tăios şi niciuna dintre jucătoare nu o să cadă fizic.

*Muguruza este o jucătoare de secvenţă. În clipa în care intră în zonă, în transă, poate face mai multe meciuri la rând în care nu ai ce să-i faci. E foarte puternică, joacă parcă inconştientă, în sens pozitiv, şi nu o interesează pe cine are în faţă. În astfel de momente, e foarte periculoasă.

*Dar dacă Simona reuşeşte să reziste atacurilor furibunde ale Muguruzei suficient de mult, e posibil ca jocul ibericei să se destructureze. Am văzut-o şi e vulnerabilă din punctul ăsta de vedere.

*Ambele jucătoare sunt spre vârf, în urcare de formă şi cred vă com asista la o ciocnire foarte spectaculoasă. Aştept de la Simona să joace la fel, orientat spre sine şi nu către adversară. Asta cred că trebuie să facă şi cu Muguruza. Vor fi momente dificile, puncte critice, dar important e ca Simona să joace la fel.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite