Sport

articolul anterior articolul urmator

CTP îşi continuă tirada despre Maradona: „Vreţi să plâng un om care a murit eroic din pricina excesului dement de droguri?”

73
28 Nov 2020 05:22:17
Autor: George-Andrei Cristescu
Cristian Tudor Popescu, FOTO Arhivă
Cristian Tudor Popescu, FOTO Arhivă

Cristian Tudor Popescu le-a răspuns celor care i-au criticat editorialul acid la adresa lui Diego Maradona şi a continuat să explice de ce „geniul Maradona” nu poate fi separat de „omul Maradona”  şi că acesta din urmă era un personaj repugnant. „Legendele nu poartă pantofi, n-au chiloţi, nu transpiră. Legendele sunt legende. Legenda Maradona e în regulă. Dacă vorbim, însă, şi de omul Maradona, acestea sunt faptele”, a explicat CTP.

„Eu nu l-am insultat pe Maradona Diego Armando niciun moment. Am scris doar, eu nu sunt de acord - daţi-mi voie să am această opinie - cu o zicere veche latinească: De mortuis nil nisi bene (Despre morţi, numai de bine). Mie mi se pare o prostie, daţi-mi voie să mi se pară o prostie, cu toate că e veche de mii de ani. Nu! Despre morţi, ca şi despre vii, se spune adevărul, se comunică faptele vieţii sale, faptele, declaraţiile, acţiunile, ceea ce a făcut şi bine, şi rău în acea viaţă. De ce despre morţi numai de bine?”, a spus gazetarul la Digi24.
 
Acesta a reluat povestea carierei lui Maradona din perspectiva sa, considerând că fotbalistul argentinian, dincolo de geniul evident arătat pe teren, şi-a clădit faima şi pe trişat şi nu a arătat niciun respect faţă de profesia de sportiv, fiind adesea drogat chiar şi pe teren.
 
„Am început, încă din titlu, prin a spune: „Un geniu cu mingea. Dar atât”. Nu sunt părerile mele, nu sunt insulte pe care i le aduc eu, sunt fapte, fac jurnalism cu fapte: a fost testat de trei ori, găsit pozitiv la droguri, a fost eliminat din echipa naţională a Argentinei înainte de meciul cu România, câştigat cu 3-2 de România în 1994 pentru că a fost găsit dopat în ultimul hal, cu cinci tipuri de efedrină. S-a drogat în toată perioada în care a jucat fotbal, din 1982, a intrat pe teren de nu ştiu câte ori cu cocaină, cu efedrină şi cu alte droguri în cap. A marcat un gol fals, un gol cu mâna, recunoscut, fotografiat, se poate vedea în toată lumea, pe care nu l-a recunoscut niciodată, nu şi-a cerut scuze, deci un lucru profund necinstit. Acest om a fost fotbalist, dar n-a fost sportiv. Spiritul sportiv i-a fost străin, n-a ştiut că înseamnă asta. Astea sunt fapte. Faptul că a vorbit despre propriii săi copii, despre trei dintre ei pe care iniţial a refuzat să-i recunoască, dintre copiii pe care i-a făcut în serie a spus „sunt produsul banilor şi greşelilor”, sunt vorbele lui, nu sunt vorbele mele. Vreţi să plâng pentru un om care a trişat continuu în sport? Eu nu pot”, a spus Cristian Tudor Popescu.
 
„Am spus că Diego Armando Maradona nu a fost un sportiv, nu a avut habar şi nu a vrut să ştie ce înseamnă spirit sportiv şi am arătat de ce. Nu mai vorbesc de faptul că se fac tot felul de afirmaţii, că a fost cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. Şi aici, sunt argumente, din nou, cifrice, pe loc, argumente tehnice. De ce? Pentru că a câştigat Cupa Mondialîă în 1986? Pele Edson Arantes do Nascimento a câştigat Cupa Mondială de trei ori! 1958, 1962 şi 1970. Eu am un alt fotbalist (preferat), Johan Cruyff, dar n-o să spun acum de ce Johan Cruyff, e mult mai important pentru fotbal, pentru sport, pentru fotbal ca sport al creierului, cum spunea Cruyff, bun, lăsăm asta.
 
L-am auzit pe selecţionerul naţionalei spunând că Maradona a fost mai mare decât Messi. Bun, aşa putem să credem fiecare ce vrem, dar să luăm cifrele. Ia să vedem cifrele la club. Maradona a jucat la Barcelona şi la Napoli. Hai să ne uităm ce performanţe are Maradona, câte goluri a marcat, şi ce performanţe are Messi la Barcelona! Este zdrobitor! Dar asta nu înseamnă că nu a fost un mare fotbalist. N-am negat lucrul acesta.
 
Vreţi să plâng pentru un om care a murit eroic din pricina excesului dement de droguri? Se droga, potrivit declaraţiei lui, stimaţi fani ai lui Maradona, se droga de duminică până miercuri, aşa spunea: am party-urile mele de cocaină de duminică până miercuri, dup-aia mă duc să joc fotbal la final de săptămână. Un om care a băut în neştire, care a mâncat în neştire, care a fumat trabuc în neştire până când i-au crăpat inima şi creierul la 60 de ani! Vreţi să-l plâng pentru asta?!”, a mai spus gazetarul.
 
Declaraţiile lui Cristian Tudor Popescu vin în contextul în care editorialul scris de acesta pe platforma Republica a stârnit o serie de controverse în spaţiul public. Printre alţii, Ilie Năstase l-a criticat pe gazetar, numindu-l „diavolul în persoană”.
 
Citeşte şi:
CTP, devastator: „Maradona? Un personaj dezgustător, alcoolic, drogoman!“. Editorialul a devenit viral
 
CTP, desfiinţat! Ilie Năstase l-a făcut praf după editorialul despre Maradona: „E Diavolul în persoană!“
 
CTP, după ce Ilie Năstase l-a numit „diavolul în persoană”: „Să stea liniştit, dacă sare fileul înaintea mea, nu voi spune niciun cuvânt”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

73 Comentarii

Mihai Tarnopol
28.11.2020, 07:13:22

Nu vrem sa plangi pe nimeni, vrem sa-ti tii fle.anca si sa nu te mai bagi unde nu-ti fierbe oala. Maradona nu ti-a cerut bani, nu a omorat pe nimeni. Au omorat oameni, in schimb, imigrantii pasnici din Orientul Mijlociu carora le-ai luat apararea de atatea ori. Despre profesorul francez decapitat de fundamentalisti islamici ai scris vreun rand, ipocritule? Despre femeile ucise la Nisa, despre cele 4 persoane executate in Viena tot de adeptii religiei pacii, atat de dragi tie si politicienilor ca Merkel, Iohannis si armatei de oengisti sorosisti? Nu! Uite unde era originea tuturor problemelor lumii: la Maradona! By the way, progresistu lu' peshte, stiai ca Fidel Castro a fost un erou pentru familia Trudeau?

-37 (69 voturi)
Turbulent Kroncobaurul
28.11.2020, 08:52:16

Vorba ta Doby , ai pierdut ocazie de a tăcea ! Nu te mai băga în seamă cu atîta obstinație , Doby !

-4 (18 voturi)
dracon
28.11.2020, 09:25:39

CTP are mare dreptate ,ptr ce a trait acest exemplar ,a fost ca vaca aia care da lapte mult dar varsa donita dar asa-i la noi ,il ridicapm in slavi pe Catalin Haldan ,ii ridicam statui lui si lui Vrabioru ,ptr ca s-au dopat pana i-a luat dracu ,n'asa ?

-2 (26 voturi)
Cetăţeanul Turmentat
28.11.2020, 09:37:35

Ziceau englezii ca ar fi fost bine sa existe VAR in 1986, pentru ca era anulat golul cu mana a lui Maradona. Ei bine, eu zic ca ar fi fost bine sa fie si controale antidoping serioase, sa-l prinda cum l-au prins pe Mutu. Atunci, marele Maradona (un fotbalist de geniu si un om abject) ar fi ajuns acolo unde ii este locul: in submediocritatea fotbalului, un mingicar bun sa incante spectatorii unei echipe de amatori pentru ca n-a fost suficient de serios in cariera de profesionist.

+10 (28 voturi)
Torquemada
28.11.2020, 09:38:58

Nu vrea nimeni sa stie ce parere ai tu,chelule.Enervezi din ce in ce mai mult,esti o prezenta gretoasa in media. Omul ala a murit,macar taci.Ce a facut ,a facut,e mort ,lasa-l acolo.

-7 (29 voturi)

Vezi toate comentariile (73)

Modifică Setările