CTP ştie unde s-a „rupt“ sezonul pentru Halep: De ce Simona a avut o cădere totală şi n-a mai câştigat de două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a avut o lună formidabilă în august în care a câştigat zece meciuri în zece zile, între 9 şi 19 august. Apoi, românca s-a lovit de o perioadă de coşmar.

Simona Halep a mers aproape perfect la Rogers Cup şi la Cincinnati, câştigând trofeul la Montreal şi jucând finala în cel de-al doilea turneu. Apoi, constănţeanca de 27 de ani a pierdut în turul I de la US Open, cu Kaia Kanepi, iar acesta a fost începutul unui declin pentru liderul mondial.

Românca s-a accidentat înaintea debutului de la Wuhan, a pierdut primele partide jucate acolo şi la Beijing, pentru ca apoi să se retragă de la Kremlin Cup şi de la WTA Finals.

Într-un dialog cu RFI, Cristian Tudor Popescu a încercat să explice de ce Simona Halep a avut această cădere totală în ultima parte a sezonului.

Ce a spus CTP?

*După Cincinnati, Halep a intrat într-un declin. Să nu uităm că acolo a fost în finală. De acolo însă, după părerea mea, ea s-a şi depresurizat psihic. Există nişte rezerve psihice ale jucătorului, aşa cum există şi rezerve fizice şi care, la un moment dat, se termină. Anul acesta a fost cel mai solicitant din cariera Simonei.

*A fost în finală la două Grand Slam-uri. A câştigat unul. În turneele la care a participat a avansat până în fazele superioare. A avut multe meciuri grele. Deci a fost anul cel mai dur pentru ea şi i-a epuizat mai devreme rezervele.

CITEŞTE ŞI:

Halep, regina tenisului în viziunea americanilor: Simona a luat cinci premii în ancheta „The New York Times“

Halep, în centrul atenţiei în presa mondială: Cum a fost prezentată decizia Simonei de a renunţa la Turneul Campioanelor

Halep i-a făcut cel mai frumos cadou: Olandeza Kiki Bertens e în extaz, după ce a profitat de accidentarea Simonei

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite