CTP, tranşant după eliminarea lui Halep de la Australian Open: „Nu-mi pare rău că a pierdut!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CTP

Cristian Tudor Popescu a urmărit cu mare interes duelul din sferturile Australian Open, spunând, încă înainte de partidă, că toţi românii trebuie să savureze acest meci.

Cristian Tudor Popescu e un mare admirator al Simonei Halep, însă, după ce a văzut astăzi, la Melbourne, a recunoscut că fostul lider WTA a fost învins de o adversară mai bună.

Reputatul comentator a disecat partida dintre Halep şi Williams printr-o intervenţie la Digi 24, în care, sincer, a admis că nu poate fi trist după înfrângerea Simonei, în sferturile de la Australian Open.

Ce a spus Cristian Tudor Popescu?

*Nu-mi pare rău că Simona a pierdut în faţa Serenei Williams. Îmi pare rău că nu a încercat să câştige. Două erau elementele cruciale pe care le enunţam înainte de meci: serviciul, în primul rând, şi apoi încercarea de a lua iniţiativa, de a ataca prima, de a risca lovitura decisivă înaintea Serenei Williams, să nu o lase să îşi facă jocul de atac.

*În ecuaţia asta, Serena nu poate fi învinsă. Serviciul Simonei nu a mai funcţionat atât de bine. I-a permis Serenei, servind cu al doilea, moale şi destul de scurt, să o execute necruţător

*Serena nu a fost imbatabilă azi, a avut şi momente de slăbiciune şi rigiditate. În special la mingile joase, când a flexat mai greu genunchii. În schimb, cum i-a săltat mingea Simona, lovitura a venit exploziv şi necruţător, în special lovitura de dreapta, din partea Serenei.

*Simona nu a ţinut seama de asta. A încercat stânga-dreapta, a încercat să ţin mingea, dar fără ca la un moment dat să încerce să trimită o minge decisivă. Asta nu am înţeles. De ce Simona nu şi-a asumat mai multe riscuri? Aproape că aş fi vrut să piardă mai rău, 6-2, 6-0, dar să o fi văzut la un moment dat că îşi asumă riscuri, că încearcă să joace mai tăios cu Serena.

*Dar, asta e. S-a aflat în faţa celei mai mari jucătoare din toate timpurile. De aceea nu m-a întristat această victorie. Regret că nu a făcut mai mult, deşi putea, pentru a echilibra jocul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite