Cu ce rămânem după evoluţia naţionalei feminine de handbal la Campionatul European din Suedia

Drumul spre o medalie europeană al naţionalei României s-a prăbuşit brusc la ultimul meci din Grupa Principală II, disputat cu Danemarca.

Danemarca le-a învins pe fetele noastre cu 21-17 şi le-a trimis la duelul pentru locul 5, în care am învins Germania. Clasarea între primele 5 echipe ale continentului reprezintă o comportare mai mult decât onorabilă, chiar cu iz de performanţă, ţinând cont de contextul în care s-a prezentat România la turneul final. Analizând jocul echipei se pot desprinde câteva lucruri certe:

Dependenţa de Neagu

România rămâne dependentă de prestaţiile Cristinei Neagu. Nu e un lucru nou, ci o confirmare a ceea ce se ştia deja. Problema este însă că prăpastia valorică dintre Neagu şi colegele sale se adânceşte constant. Cristina este tot mai bună şi a ajuns capabilă să câştige singură un meci, dar atunci când este blocată, nimeni nu iese la rampă pentru a suplini absenţa ei din joc. Fără Neagu, România pierde 50% din potenţial.

Avem portar de viitor

Europenele din Danemarca ne-au arătat că în ceea ce priveşte postul de portar, România stă bine. Denisa Dedu (22 de ani), titularizată în premieră la o competiţie importantă a avut evoluţii foarte bune şi poate prelua ştafeta de la Paula Ungureanu, care rămâne şi ea un portar de valoare, deşi în martie va împlini 37 de ani.

Experienţa face diferenţa

România a deplasat în Suedia o echipă cu şapte debutante la un turneu final. Practic, aproape jumătate de echipă s-a lovit de ceva nou. N-au fost neapărat jucătoare foarte tinere, astfel că nu putem da vina pe acest criteriu, însă faptul că unele dintre ele, gen Cristina Zamfir (27 ani -CSU Craiova), Elena Florică (24 ani -HCM Râmnicu Vâlcea), Ana Maria Iuganu (26 ani - CSM Roman),  Aneta Pârvuţ (27 ani – Dunărea Brăila) n-au jucat la cine ştie ce nivel internaţional, derulându-şi cariera doar în România, s-a văzut.

Suferim la capitolul fizic

Factorul fizic este extrem de important la turneele finale de handbal. În primul rând, acestea se desfăşoară an de an în luna decembrie, la sfârşitul sezonului competiţional, când oboseala se acumulează. Apoi, în ceea ce priveşte jucătoarele noastre, este vizibilă diferenţa dintre cele care joacă în Liga Naţională şi cele de afară. Fără a desconsidera competiţia internă, aceasta nu este una de top european, şi nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de faptul că CSM Bucureşti a câştigat Liga Campionilor. De fapt, dintre cele nouă jucătoare pe care CSM le-a avut la europene, doar două sunt românce: Paula Ungureanu şi Oana Manea. Pentru a avea performanţe mai bune, jucătoarele noastre au nevoie de un potenţial fizic superior. Danemarca şi Norvegia, singurele echipe care ne-au bătut la Euro, ne-au fost superioare net la acest capitol.

Reţeta străinului funcţionează

Mulţi s-au temut că după înlocuirea neaşteptată a suedezului Tomas Ryde de la cârma naţionalei, lucrurile se vor nărui. Iată însă că a venit spaniolul Martin Ambros şi n-a fost aşa. Jucătoarele noastre s-au adaptat din mers la noile cerinţe şi au fost extrem de receptive, lăsând impresia că cor să înveţe cât mai mult. Sigur, Ambros e un fel de Guardiola al handbalului şi nu se poate pune la îndoială valoarea sa, dar putea exista o prăpastie între ce îşi dorea el şi ce sunt capabile jucătoarele să facă. Fără a jigni antrenorii români, de când naţionala feminină a intrat pe mâna antrenorilor străini, lucrurile se mişcă mult mai bine, iar faptul că FRH i-a oferit lui Ambros un contract pe termen lung, având ca obiectiv obţinerea unei medalii la Olimpiada din 2020, poate fi o mutare extrem de insipirată. Federaţia trebuie să se ocupe însă să crească şi nivelul competiţie interne, pentru ca Martin Ambros să aibă cu ce lucra.

Handbalul ne ţine sus

Per-ansamblu, România s-a comportat bine la Europene. A învins Rusia, Croaţia, Ungaria şi Cehia şi a pierdut cu Danemarca şi Norvegia. Handbalul a creat din nou audienţă, iar românii au simţit din nou emoţia unei competiţii importante. E singurul sport de echipă în care pornim în competiţie cu gândul la o medalie. La fotbal, polo şi rugby, unde am fost la turnee finale, suntem foarte departe de elită, la baschet şi volei nici nu existăm.