Cum l-a cucerit van Praag pe Burleanu: a promis bani mulţi şi Mondial cu 40 de echipe. Cât costă campania olandezului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu
Răzvan Burleanu

„Adevărul“ a căutat programul electoral al lui Michael van Praag pentru a afla care sunt principalele promisiuni care l-au îndemnat pe preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, să meargă pe mâna olandezului de 67 de ani.

Iată ce planuri are batavul, dacă îl va înlocui pe Sepp Blatter:

*Va creşte numărul echipelor participante la Cupa Mondială, de la 32 la 40. De asemenea, vrea să mărească premiile acordate participanţilor şi să reducă cheltuielile necesare organizării Mondialului.

*Anual, FIFA le va plăti mai mulţi bani federaţiilor afiliate, sumele urmând a fi mărite de la 250.000 de dolari la un milion.

*Va reface imaginea FIFA şi va asigura transparenţă totală. Tocmai de aceea, van Praag a promis că va publica, integral, raportul procurorului american Michael Garcia, care a investigat modul în care FIFA a acordat Mondialele din 2018 şi 2022, Rusiei, respectiv Qatar. Sub conducerea lui Blatter, FIFA a publicat doar fragmente din raport, stârnind reacţii vehemente din partea lui Michael Garcia.

*A promis că mandatul lui va fi unul singur, de patru ani. Prin comparaţie, Blatter e în funcţie din 1998. 

*Va înfiinţa board-ul preşedinţilor cu participarea oamenilor care conduc fiecare confederaţie continentală. Acest board ar urma să ia toate deciziile majore în fotbalul mondial şi să readucă pentru FIFA credibilitatea în ochii publicului.

Manager bun, prosper om de afaceri

Michael van Praag e outsider în lupta cu Sepp Blatter, însă e clar că are principii mai sănătoase decât controversatul său rival elveţian. Spre exemplu, atunci când a ales să-şi depună candidatura pentru alegerile de la 29 mai, van Praag a dorit, iniţial, să-şi finanţeze singur campania. În cele din urmă, nota de plată – s-a ridicat la 394,538 de euro - a fost achitată de Federaţia Olandeză de Fotbal, însă doar după ce membrii forului de la Amsterdam au votat în acest sens.

Pe lângă faptul că e un prosper om de afaceri, van Praag e şi un foarte bun manager. Până să ajungă la federaţia batavă, în 2008, el a fost preşedintele clubului Ajax, între 1989 şi 2003. Sub comanda sa, Ajax a traversat a doua cea mai bună perioadă din istoria clubului: a cucerit Cupa UEFA în 1992 şi Liga Campionilor şi Cupa Intercontinentală în 1995. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite