Cupa Davis: România vrea revanşa contra Suediei. De ce este important pentru tricolori duelul cu nordicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tricolorii înfruntă în acest weekend Suedia într-o partidă care contează pentru menţinerea în a doua divizie valorică a tenisului mondial. Dacă pierde, România mai are o şansă, urmând să joace un meci de baraj.

După eşecul cu Ucraina, din luna februarie a acestui an, România a pierdut şansa de a se califica la barajul pentru accederea în Grupa Mondială. Tricolorii se întorc acum pe terenul de tenis, având în faţă un adversar mai modest decât Ucraina, Suedia. 

Dacă vor câştiga această dispută, se vor menţine şi în 2015 în cea de-a doua divizie valorică a tenisului mondial. În caz contrar, România va ajunge să dispute un baraj, cu Letonia sau Austria, pentru a rămâne în Grupa 1 a Zonei Euro-Africane din Cupei Davis.

Meciul cu Suedia se dispută pe durata a trei zile şi debutează vineri cu două partide de simplu, sâmbătă fiind programat meciul de dublu. Duminică vor avea loc şi ultimele două partide de simplu pe Arena Centrală din cadrul complexului Arenele BNR din Bucureşti. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

În lipsa lui Victor Hănescu, retras din echipa naţională, Andrei Pavel, căpitan nejucător al României, a convocat pentru disputa cu suedezii patru jucători, de remarcat fiind revenirea în lot a lui Florin Mergea, care va face echipă cu Adrian Ungur, Marius Copil şi Horia Tecău. Dacă Ungur şi Copil vor evolua în meciurile de simplu, Tecău şi Mergea vor juca dublu.

Programul meciurilor dintre România şi Suedia, la Cupa Davis

George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, consideră că România este favorită în meciul cu Suedia şi îi îndeamnă pe spectatori să vină în număr cât mai mare la Arenele BNR: „Dacă ne uităm la echipa Suediei, care vine cu jucători tineri, neexperimentaţi într-o astfel de competiţie, avem prima şansă. Avem încredere în jucătorii noştri şi îi aşteptăm alături de noi pe toţi fanii tenisului să îi susţinem împreună pe tricolori. Vom avea trei zile de tenis intens, la finalul cărora îmi doresc ca echipa României să danseze hora bucuriei.”

Meciul cu Suedia, prilej de revanşă

Confruntarea dintre România şi Suedia are şi altă miză decât menţinerea în Grupa 1 a Zonei Euro-Africane. Nordicii ne conduc cu 2-0 la capitolul întâlniri directe în Cupa Davis, iar tricolorii vor să-şi ia revanşa de data aceasta. Primul meci dintre cele două selecţionate s-a disputat în 1979, echipa României fiind formată la vremea aceea din Ilie Nastase, Dumitru Hărădău şi Adrian Marcu. Cea mai recentă întâlnire datează din 2009, când suedezii s-au impus din nou.

2-0 pentru suedezi este rezultatul meciurilor directe dintre cele două selecţionate în Cupa Davis

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite