Curajul de a spune lucrurilor pe nume!

De la bun început doresc să precizez că nu intenţionez să mă erijez în cel care deţine adevărul absolut vizavi de ceea ce reprezintă şi înseamnă noţiunea de Karate la nivel mondial şi, implicit, naţional.

Însă, prin voia sorţii care a hotărât ca eu să ajung să am onoarea de a deveni în ianuarie 2013 preşedinte al Federaţiei Române de Karate şi, nu în ultimul rând, a faptului că sunt practicant de Karate din anul 1984, pot spune că am autoritatea de a prezenta realitatea, atât din punct de vedere administrative, cât şi organizatoric.

Realitatea Karate-ului din România în acest moment se poate spune că este unică în comparaţie cu toate ţările de pe mapamond. Este foarte adevărat şi faptul că nouă, românilor, ne place să credem că suntem unici în felul nostru şi, personal, cred că, cel puţin în Karate, am depăşit orice limită a unicităţii, devenind deja super unici!

Oare, cum s-a putut ca, într-o ţară precum România, în care citim şi învăţăm din manualele de istorie despre eroi adevăraţi şi demni, despre jertfe supreme în slujba demnităţii naţionale, despre sacrificii în scopul  unităţtii naţionale, să ajungem, într-un sport precum Karate, să fim super divizaţi, super separaţi şi porniţi unii împotriva celorlalţi, în condiţiile în care toţi practicăm acelaşi Karate, singura diferenţă fiind nenumăratele organizaţii naţionale care sunt aproape mai multe decât ciupercile după ploaie şi în care foarte mulţi îşi doresc să obţină rezultate mari cu un efort cât mai mic?!

Explicaţia este una foarte simplă. Pană în anii 1996-1997, toţi am practicat un singur sistem de Karate, denumit Karate WUKO (World Union Karate Organisation), în prezent WKF (World Karate Federation). Atunci, în acei ani, au început să apară marile rupturi ale mişcării de Karate din România, iniţiatorii acestei mari separări, şi prima dealtfel, fiind Adrian Popescu Săcele şi Vasile Manea, cei care au pus bazele FRKM (Federaţia Română de Karate Modern), în prezent FRK (Federaţia Română de Karate), prin atragerea cluburilor din departamentul de Karate al FRAM (Federaţia Română de Arte Marţiale).

În primă fază a fost cea mai bună idee şi soluţie fiind în concordanţă cu cerinţele WKF care cerea să aibă în fiecare ţară Federaţii Naţionale de Karate care să fie membre cu drept deplin. Dar, cum în România o minune ţine doar trei zile, pot spune că marele şi beneficul proiect de a avea o singură Federaţie Naţională de Karate a eşuat lamentabil, primul motiv fiind rigiditatea şi lipsa crasă de metode manageriale ale domnului Săcele, cât şi jocurile destul de subversive ale domnului Manea.

Datorită faptului că mulţi dintre vechii practicanţi de Karate ajunseseră deja la o anumită maturitate, atât ca vârstă, dar şi ca spirit, aceştia au început să nu mai suporte sistemul dictatorial impus de domnul Săcele, şi nici pe cel subversiv al domnului Manea. Drept pentru care, cu o legislaţie mult prea permisivă şi cu deja pornita goană după medalii, au început să îşi fondeze Federaţii şi Asociaţii noi de Karate, sub diferite denumiri dar, în esenţă reprezentând acelasi lucru, însă mult mai uşor de gestionat şi de obţinut rezultate naţionale şi, mai ales internaţionale. Din acel moment, aşa cum spun eu de fiecare dată când am ocazia, a început "ADEVARATA INFLAŢIE DIN KARATE", inflaţie care se referă la mai mulţi "MAEŞTRI DE KARATE", mai mulţi "ANTRENORI DE KARATE", mai multe "CENTURI NEGRE" şi, din păcate unde doare cel mai tare, mai mulţi "CAMPIONI ŞI SUPERCAMPIONI"!

Multora le place să spună că aceste separări pe Federaţii mai mici, sau mai mari, se datorează dorinţei fiecăruia de a face performanţă în Karate. Eronat, spun eu! Se lasă intenţionat să se creadă că se doreşte adevarata performanţă dar, în fapt, se urmăreşte doar avantajul financiar care înseamnă bani câştigaţi din examenele pentru centuri negre, din stagii conduse de maeştrii fiecărei organizaţii, din rezultate interne şi internaţionale câştigate uşor şi decontate la MTS şi la cluburile bugetare.

Ceea ce nu ştiu bieţii sportivi şi antrenori este că şefii organizaţiilor încasează de la MTS valoarea  cumulată a premierilor lor şi în acelaşi timp ridică în slăvi spiritul patriotic şi de sacrificiu naţional!

Este clar că nici unul dintre cei care şi-au pus la punct o Federaţie şi un sistem bine gândit de a obţine cât mai uşor rezultate, nu vor dori ca mişcarea de Karate din România să denină unită şi să se regăsească într-o singură organizaţie, respectiv Federaţia Română de Karate şi să participe la competiţii de mare nivel precum WKF, acolo unde rezultatele se obţin atât de greu!