Sport

articolul anterior articolul urmator

Da, băieţi, am scris iar despre Halep. Şi despre voi! Citiţi şi gândiţi!

6
15 Jul 2019 13:08:31
Paul Stan

Pe lângă performanţa marii noastre campioane, Simona Halep, la care mă aşteptam, cel mai mult m-au impresionat aceşti tineri pe care nu-i cunoşteam! Nici ei nu mă cunoşteau pe mine chiar dacă, ocazional, poate mă mai văzuseră prin sat! În timpul setului doi, între ghemuri, m-am întors şi i-am privit pe tinerii din spatele meu. Nu cu mare atenţie, dat fiind faptul că disputa sportivă şi mai ales, Halep a noastră erau în prim plan.

Sâmbătă, 13 iulie 2019, am ţinut morţiş să văd finala teniswoman-ei Simona Halep, de la Wimbledon, programată la orele 16.00, ora României. Fără să fiu vreun practicant al tenisului în general, sunt un fan al marii campioane Simona Halep, în particular, al sportivilor care fac performanţă, de multe ori în ciuda condiţiilor improprii şi pe burta goală, cu eforturi şi muncă uriaşe. Evident, sunt un fan al echipelor româneşti, indiferent de sport. Sportivii din ţara noastră care încă mai fac performanţe incredibile, la ora actuală, sunt cei mai sinceri, dezinteresaţi de măriri şi câştiguri deşarte, duc numele României, cu mândrie, în lume.

Mai mult, ei pot fi modele exemplare pentru toţii copiii lumii, nu doar cei români. De aceea, performerii români în condiţiile extreme în care se practică sportul în general în România, merită tot respectul oamenilor. Din cauza lipsei de interes şi incompetenţei autorităţilor locale şi centrale pentru crearea condiţiilor, încurajarea şi dezvoltarea sportului, sportivii români care fac performanţe notabile sunt din ce în ce mai rari. Şi, de cele mai multe ori, ajung în vârful piramidei fără a fi ajutaţi mai deloc de către statul român. Dar, la polul opus, atunci când un sportiv realizează prin eforturi proprii performanţe extraordinare, se ivesc imediat politicieni care încearcă să profite de succesul la care nu au contribuit cu nimic. Este şi cazul actualului premier, Vasilica Viorica Dăncilă, dar şi a altor oameni politici vremelnici, insignifianţi, irelevanţi în timp, care încearcă să profite de munca altor români!

Finala Simonei de la Wimbledon m-a prins într-un sătuc rătăcit din Bărăganul ialomiţean. Îi urmărisem toate meciurile până în finală şi chiar am spus, optimist, că o va scoate la pensie pe Serena Williams! Printre munci asidue, pământene, am reuşit să fug în faţa televizorului la ora meciului. Ghinion, însă, canalul de cablu nu-mi oferea postul Eurosport pe care se transmitea partida. Astfel, singura soluţie a fost să fug peste drum, la nea Spirea, Dumnezeu să-l ierte, în curtea căruia doi tineri au riscat şi au deschis un magazin mixt, de vreo doi ani, care are un succes nesperat pentru comunitatea locală.

Pe vremea „epocii de aur“, nea Spirea, un om mic de statură, un pic rotofei şi şchiopătat la un picior, era celebru în comună, fiind singurul croitor din zonă. Croitor atât de dame cât şi de bărbaţi, făcea haine pentru toată lumea, copii, bătrâni, era asaltat zi lumină de clienţi. Cu greu făcea faţă şi putea onora comenzile ţăranilor/ţărăncilor, durând uneori 2/3 săptămâni până termina o pereche de pantaloni. Se venea la probă, se retuşa, iar veneau la probă şi când era gata produsul final, atunci se livra comanda. Banii se duceau la cooperativa meşteşugărească din sistemul comunist. Fiind vecin peste drum şi prieten cu odraslele croitorului şi oarecum neamuri mai pe departe, eram fascinat când îl vedeam cu dă la pedale şi învârte roata maşinii de cusut cu piciorul sănătos! Şi de dexteritatea cu care manevra stofa sub acul de cusut şi scotea textila gata de purtat!

Ei bine, în noua epocă a democraţiei originale, nea Spirea croitorul s-a stins firesc şi a plecat în rândul celor drepţi! Soţia, bătrână şi şchioapă şi ea, a fost luată la Bucureşti de fată. Cei doi copii s-au răspândit ca potârnichile, în căutarea norocului, în lume! Casa de pământ, cu prispă, curtea şi grădina nu prea mari, dar la şosea, vad bun, au fost cumpărate de doi tineri „antreprenori“, care încă nu au dărâmat-o. A,a,a era să uit, la nea Spirea, cum se obişnuia la ţară pe vremuri, era şi un puţ celebru pentru apa bună şi proaspătă, care a stins setea decenii la rând, atât la oameni cât şi la dobitoace! Spre cinstea lui, Sorin, noul proprietar, a reabilitat fântâna şi a redat-o oamenilor din zonă! Animalele, vaci, cai au cam dispărut din peisaj! Acum, se adapă doar oamenii. Cei care nu îşi sting setea la crâşmă evident. Vremurile s-au schimbat!

Ei bine, aici, la Magazinul Mixt de la nea Spirea croitorul, nou vad comercial important pentru sătenii din mai multe sate, acum se întâlnesc reprezentanţi din cam toate generaţiile în viaţă: trecute-oameni vechi pe cale de dispariţie, bătrâni ca moş Ion Lupu, veteranul de 93 de ani, generaţii produse ale comunismului, decreţei, generaţii de sacrificiu, generaţii pierdute, oameni fără căpătâi, tinerii, care mai sunt ori au venit din alte părţi, noii navetişti la Bucureşti, dar şi copii, începând de la tineri de liceu, facultate ori copii de vârsta şcolii primare, unii trimişi de părinţi după bere sau ţigări!

Când am ajuns la magazin să văd meciul, era deja 2-0 pentru Simona Halep, în primul set cu Williams. Singurii clienţi la orele 16, 00, sâmbătă, erau 5-6 adolescenţi, care ardeau gazul la o masă, fără băuturi, fără extravaganţe. Grăbit să văd meciul, nici nu i-am observat bine. M-am proţăpit în faţa plasmei imense, care însă, nu oferea o imagine prea bună, dar era pe Eurosport şi transmitea meciul de la Londra. În acel moment, un singur tânăr dintre cei prezenţi se arăta interesat de meci. Prestaţia Simonei i-a atras însă şi pe ceilalţi tineri, care şi-au tras scaunele aproape de televizor, glumind între ei şi comentând, luându-se peste picior, o caracteristică a oamenilor din zonă. Băşcălios!

„- Ia zi, bă, cum se zice Wimbledon?!“ - Hă, hă...! „Umble...!“ hă, hă! Băieţii, cu vârste de 20/20 plus, aproape toţi stăteau în spatele meu. Eu fiind cel mai chior şi bătrân, m-am dus şi cel mai aproape de receptorul de televiziune. Unii dintre ei dădeau dovadă că sunt la curent cu evoluţia sportivei noastre, cunoşteau antrenorii, amănunte, chestii care nu le poate şti decât cineva care se uită la meciuri, la ştiri ori citeşte. M-au surprins plăcut aceste constatări! Băieţii erau îmbrăcaţi decent, curaţi, se comportau bine, nu înjurau, nu scuipau, dădeau dovadă de bun simţ. Erau fit, cum s-ar zice pe la oraş! Mai aveau ei scăpări inerente vârstei, dar fără să jignească, să iasă în evidenţă cu orice preţ.

La o pauză, între ghemuri, m-am întors un pic spre ei şi, apropo de şicanele lor cu pronunţia „Wimbledon“, i-am întrebat: „- Băieţi, dar nu ştiţi şi voi engleza, franceza, o limbă străină, că sunteţi tineri şi puteţi merge oriunde în lume acum, iar o limbă străină vă poate ajuta foarte mult?“ Şi nu ştiu ce mi-a venit de i-am întrebat, ca prostul care nu-i cuoşteam: “- Sunteţi vreunul la facultate?“ Moment în care, probabil, luaţi prin surprindere, au amuţit, dar au reacţionat imediat: „- Ce ne întrebi, bre, de facultate?!!! Eu am terminat inginerie chimică! Eu sunt la Poli, student, anul II! Matale ai făcut vreo facultate? Ce ne iei aşa?!!!“

Oarecum jigniţi au sărit o parte dintre băieţi, dar nu aceasta a fost intenţia mea, nicidecum să-i jignesc, ci să-i provoc! Promptă şi frumoasă reacţie! „- Hai, că nu vă cred! Sunteţi voi studenţi la Poli?“ „- Vă aduc diploma de acasă!“, zice unul. „- Am legitimaţia de student în maşină!“, sare altul ca ars. „- Adu-o, să o vedem!“ În doi timpi şi trei mişcări, îmi bagă în mâini legitimaţia de politehnist. Surprins şi eu, mai mult decât ei, îl/îi felicit: „Bravo, măi, băieţi! Nu v-am crezut, dar m-aţi surprins plăcut! Nu am vrut să vă jignesc, vă cer scuze dacă aşa aţi perceput întrebările mele! Eu sunt jurnalist şi am un defect profesional, verific informaţiile, nu cred că orice zboară se mănâncă. Dacă chiar sunteţi studenţi sau aţi terminat facultatea unii dintre voi, mă bucur foarte mult! Vă felicit! Şi la ţară se nasc copii cu potenţial intelectual, iar şcoala este foarte importantă, educaţia, cultura, puteţi face lucruri extraordinare dacă învăţaţi!“ Pentru o minimă verificare, antreprenorul Sorin, omul cu Magazinul mixt, care-şi arunca ochii la meci, între trebi şi şmotruieli, îmi confirmă statutul de politehnişti al băieţilor.

Dialogul inedit, purtat între ghemurile şi loviturile câştigătoare ale Simonei Halep, completat cu reacţiile aferente ale noastre la evoluţia meciului, a părut un pic surprinzător! „- Bre, dacă ziceţi că sunteţi jurnalist, aţi scris şi de Halep?“ „- Da, am scris vreo două articole, chiar dacă nu sunt ziarist de sport, în care am spus că Simona poate fi un model important, valoros, de urmat pentru foarte mulţi copii din România!“ „- Auzi, bre, da nu poţi să faci ceva să-l dăm jos pe primar?“ Băiatul aproape că m-a blocat cu întrebarea, dar dat fiind că atenţia principală era la finala de la Wimbledon, i-am răspuns sumar: „- Doar voi, cetăţenii comunei, îl puteţi schimba, la alegeri! Dacă a făcut abuzuri, ar trebui să răspundă în faţa legii! Eu i-am trimis odată un email în care îl atenţionam asupra unui abuz în serviciu, dar nu mi-a răspuns!“

Cu ochii la meci, dar cu mintea la discuţia ad-hoc, adoloscenţii au tăcut o clipă, dar în timpul unei reclame, unul dintre ei a reacţionat: „- Uite-l pă Minune, a cântat la Neversi!“ Moment pentru cel luat în balon cu pronunţia Wimbledon, de a reacţiona: „- Vezi, bre, ce atâta şcoală? Fac ăştia la bani cu manelele!“ Finalul meciului, marea victorie şi performanţă a campioanei noastre, recunoscută de toată lumea şi felicitată, inclusiv de campioana absolută a tenisului feminin, Serena Willliams, aproape că ne-a făcut fericiţi pe noi, privitorii. Cu unele nedumeriri şi întrebări, după ce eu am spus încă odată că Simona este şi poate fi un model pentru toţi copiii României şi ai lumii, care ar trebui urmat! Şi am mai făcut greşeala să zic ceva despre subcultura şi falsele modele promovate de muzica „simpatică“, a manelelor, cum îi zic eu!

Pe picior de plecare, băiatul cu replica antişcoală, în care l-am recunoscut pe colegul meu de bancă din generală, seamănă perfect, colegul care copia după mine în clasă şi cu care mergeam să cumpărăm cărţi de la magazinul comunal, mi-a dat-o la temelie: „- Bre, da Gigi Becali nu este o valoare, un model, fără şcoală! Câţi cu şcoală şi facultăţi au banii lui?“

Pe lângă performanţa marii noastre campioane, Simona Halep, la care mă aşteptam, cel mai mult m-au impresionat aceşti tineri pe care nu-i cunoşteam! Nici ei nu mă cunoşteau pe mine chiar dacă, ocazional, poate mă mai văzuseră prin sat! În timpul setului doi, între ghemuri, m-am întors şi i-am privit pe tinerii din spatele meu. Nu cu mare atenţie, dat fiind faptul că disputa sportivă şi mai ales, Halep a noastră erau în prim plan.

La un moment dat, chiar i-am întrebat ai cui sunt, cum se întreabă la ţară. Unii mi-au răspuns, alţii nu. Dar la o privire mai atentă, la finalul partidei, trei-patru dintre ei parcă erau foştii mei colegi şi prieteni din şcoala generală. Semănau foarte tare, parcă dădusem timpul înapoi, doar eu eram bătrânul dintre ei! Am plecat la 14 ani din sat, iar până la 50 plus nu m-am mai întâlnit, decât absolut întâmplător, decât cu trei/patru/cinci dintre ei. Acum, finala de la Wimbledon mi-a adus în faţă şi am vorbit cu sosiile, urmaşii unor foşti prieteni, colegi de şcoală primară! Absolut întâmplător! Mi s-a părut fabuloasă întâmplarea! Sunt copii frumoşi, cu bun simţ, se simte educaţia de acasă! Dar şcoala, educaţia instituţională, libertatea individuală, personalitatea fiecăruia ies în evidenţă! Sau lipsa lor!

Întâlnirea cu aceşti băieţi, adolescenţi de bun simţ, pe care nu i-am văzut să bea alcool sau să fumeze în exces, ba unul mi-a atras atenţia că berea pe care o savuram este periculoasă, copii pe care i-am văzut la locul lor din punct de vedere al bun simţului, m-a bucurat enorm, mi-a dat un dram mare de speranţă, dar m-a şi întristat! M-a bucurat pentru că pe aproape toţi i-am simţit conectaţi la realitate, cu picioarele pe pământ (în măsura în care la 20 de ani eşti cu capul în nori), am speranţă pentru că au potenţial şi pot să-şi urmeze visurile, chiar şi cei care păreau un pic debusolaţi. M-a întristat atunci când m-am gândit la generaţiile pierdute, irosite, definitiv! Cu două săptămâni înainte chiar am scris un articol pe această temă, dar care au avut, la rândul lor, un potenţial nativ, intelectual imens. Generaţii pierdute care se întâlnesc acum, la Magazinul mixt, din Panduri, cu generaţiile pe cale de dispariţie, cu generaţiile de sacrificiu, cu generaţiile actuale şi cu tinerii de viitor. Din păcate, printre copiii de şcoală primară sunt şi analfabeţi, ceea ce nu existau pe vremuri!

Încă mai există speranţă pentru români şi România! Depinde doar de noi toţi ce facem cu viaţa şi ţara noastră! Important este ca noi maturii, să încercăm să fim mai echilibraţi, să încercăm să alegem grâul de neghină, să încercăm să facem judecăţi de valoare şi mai ales, să-i ajutăm pe tineri să-şi găsească drumul, să-şi urmeze şi să-şi împlinească visurile!

Şi da, băiete, care mă întrebai dacă mai scriu despre Halep! Uite, citeşte, am scris! Băieţi, aş vrea să vă mai întâlnesc, să vă cunosc mai bine! Viitorul vostru este în mâinile şi mintea voastră, al copiilor noştri, voi hotărâţi ce drum alegeţi! Sunt sigur că veţi alege drumul bun!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Jane Doe
15.07.2019, 14:52:05

Articol scris frumos și cu miez!

+2 (2 voturi)
Cristian saileanu
15.07.2019, 17:41:42

e, parca numai tu... numai in ziarul de azi sunt 8 articole despre halep te rog data viitoare sa scrii un articol despre culoarea partzurilor pe care le trage simona

-2 (2 voturi)
DG Gabriel
15.07.2019, 19:13:19

Comentariu considerat abuziv.

DG Gabriel
15.07.2019, 19:12:26

Vacii ca vacii, dar boile? :-))))

DG Gabriel
15.07.2019, 19:14:55

Ba existau analfabeti si pe vremuri, dar nu se scria in "Scanteia" despre ei...

Vezi toate comentariile (6)