Dan Petrescu se află pe lista englezilor de la Southampton, echipă la care a jucat spre finalul carierei sale de fotbalist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Petrescu a încheiat socotelile cu ruşii de la Dinamo Moscova, la începutul lunii trecute, dar nu duce lipsă de oferte.

Bursucul e curtat de o echipă din Anglia, la care a jucat după cei cinci ani petrecuţi la Chelsea.Aceasta este Southampton, aflată în căutarea unui înlocuitor pentru Mauricio Pochettino. Managerul argentinian o va prelua pe Tottenham după demiterea lui Tim Sherwood şi în locul său, scrie Evening Standard, ar putea fi adus românul Dan Petrescu, care din aprilie nu are echipă, după ce s-a despărţit de Dinamo Moscova.Pe lista cu posibilii înlocuitori ai lui Pochettino mai sunt Oscar Garcia, spaniolul care a dus pe Brighton în semifinalele play off-ului din Championship, dar care ar putea să se întoarcă în ţara natală, dar şi Roberto Di Matteo, fără angajament după despărţirea de Chelsea, în noiembrie 2012.

11 meciuri şi 2 goluri a avut Dan Petrescu la Southampton,a ca jucător în sezonul 2001-2002.

Southampton a terminat sezonul 2013-2014 pe locul 8 în Premier League

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite