Sport

articolul anterior articolul urmator

Dan Petrescu, dezlănţuit după încă un titlu cucerit cu CFR Cluj: „În România e circ!“

2
18 May 2022 12:02:18
Autor: Amir Kiarash
Dan Petrescu a luat primul titlu în Liga I cu Unirea Urziceni, în sezonul 2008-2009
Dan Petrescu a luat primul titlu în Liga I cu Unirea Urziceni, în sezonul 2008-2009

Cel mai bun tehnician din Liga I tocmai şi-a trecut în cont al 5-lea titlu din palmares. Dintre care patru cucerite cu CFR Cluj. De fapt, patru şi jumătate, dacă punem la socoteală şi pe cel de anul trecut, la care a avut o contribuţie importantă, în condiţiile în care a condus echipa până în noiembrie 2020.

Dan Petrescu (54 de ani) poate fi antipatic, uneori, din cauza comportamentului său în timpul meciurilor. Dar e un antipatic învingător!

Faptul că, de câte ori a fost la CFR Cluj, echipa a câştigat campionatul nu mai poate fi o simplă întâmplare. Pentru că s-a întâmplat, practic, la fiecare mandat al lui „Super Dan“. Acum, după acest ultim triumf în întrecerea internă, tehnicianul ardelenilor a acordat un amplu interviu pentru „Gazeta Sporturilor“ din care Adevărul oferă cele mai importante declaraţii.
 
Ce a spus Dan Petrescu?
 
*Despre sezonul actual - Anul ăsta am avut cele mai multe puncte făcute de CFR, dar jocul nu a fost cum îmi doream eu, mai ales pe faza defensivă. Însă şi victoriile au fost cele mai multe, 30 în total, adunat cu ce a făcut şi antrenorul dinainte în acele prime 6 meciuri. Au fost mulţi jucători, trebuia să-i scot din lot, să-i readuc.
 
*Despre temerile sale privind o posibilă pierdere a titlului - Eu sunt speriat tot timpul, că aşa sunt antrenorii. Dacă nu te sperii, nu te îngrijorezi, înseamnă că nu eşti un antrenor bun. Nu poţi să dormi liniştit. Vă spun eu că nici Klopp, nici Guardiola nu sunt liniştiţi, şi ei sunt speriaţi. Ei vor zice că nu e adevărat, dar aşa sunt toţi antrenorii. Fotbalul e imprevizibil, nu e matematică.
 
*Despre sistemul competiţional din Liga I, cu play-off şi play-out şi baraje europene - Să fie corectitudine. Craiova a muncit un an să fie pe locul 3 şi se duce în cupele europene locul 8? Hai să joace locul 1 cu locul 15, să vedem cine să meargă în Champions League! Să încercăm, să ne batem toţi la ultimul loc. Cum promovezi tu valoarea? Ăsta e circ! Numai în România e circ.
*Despre relaţia sa cu jucătorii - Dacă jucătorul mă înjură, dar intră în teren şi dă două goluri, mă fac că nu l-am auzit. Dar să fie bun, să facă ceva. Nu mi-au plăcut niciodată jucătorii care dau prea mult din gură. Eu muncesc de dimineaţă până seara, respect jucătorii, ei mă respectă pe mine. Cel mai bun exemplu e Ciprian Deac. El vorbeşte puţin, dar munceşte non-stop la 36 de ani. Şi cred că e cel mai bun jucător din istoria CFR, el şi Camora, prin ce au făcut la clubul ăsta.
 
*Despre situaţia sa la CFR Cluj - Dacă pierdeam campionatul nu ştiu dacă mai eram ţinut. Mi-am dorit să merg la naţională, dar ştiţi ce s-a întâmplat. Apoi, am avut o ofertă de 4 milioane pe an, din Golf, şi am refuzat-o. Nu m-am gândit nicio clipă să plec. Se va întâmpla numai dacă voi fi concediat. Mai am doi ani de contract, vreau să rămân. Ştiu că dacă nu ne calificăm în grupele europene, pot fi îndepărtat. Ăsta e clubul, dar simt că sunt iubit, sunt Cetăţean de Onoare al judeţului, de ce aş mai pleca, la vârsta asta?
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Coco Cocos
18.05.2022, 19:08:30

Mai e supărat omul, dar ca tine nimeni...mai minte omul, dar ca tine nimeni...mai are omul caracter, dar ca tine, nimeni...în rest, ești tot mai penibil...

io io
18.05.2022, 19:18:41

asa titluri sa tot cuceresti, pe mana arbitrajului. bine ca o sa fie VAR din sezonul viitor, desi nici atunci nu e sigur ca nu vor fi erori flagrante. sa le fie rusine celor de la cfr pt modul in care s-au comportat dupa meciul cu craiova, injurand si jigning oameni, fani care doar voiau sa vada fotbal adevarat si titluri castigate pe teren. si nu in ultimul rand... neica nimeni ala de burca.. e un golan gen sapunaru, ar trebui dati afara amandoi din fotbal

0 (2 voturi)
Modifică Setările