Dan Petrescu, discurs apocaliptic. Antrenorul spune că CFR Cluj ar putea să nu se prezinte la meciul cu AS Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul ardelenilor, recunoscut pentru discursurile prăpăstioase avute înaintea meciurilor, a reuşit, vineri seara, să se întreacă pe sine.

Dan Petrescu şi-a făcut un obicei din a prevesti rezultate negative pentru echipa sa, care în majoritatea cazurilor nu se confirmă,. La conferinţa de presă premergătoare meciului cu UTA, tehnicianul campioanei a reuşit să ducă pesimismul la cote mult mai înalte. "Bursucul" nu a mai vorbit de iminenţa eşecului, ci a trecut direct la varianta neprezentării ardelenilor la meciul cu Roma, programat joi, în Europa League. 

„Mă rog să am jucători la meciul cu Roma. În condiţiile actuale, ne rugăm să avem 10-12 jucători! În momentul de faţă avem doar 14 jucători pe lista UEFA care pot juca împotriva lui AS Roma. Dacă există vreo accidentare sau vreun jucător cu Covid, nu cred că ne vom prezenta la acel meci. Nu cred că vom avea jucători destui”, a spus Petrescu la conferinţa de presă, citat de spotmedia.ro

De asemenea, Petrescu s-a văitat şi pentru că echipa sa joacă prea multe meciuri într-un interval scurt de timp. „Pauza a fost bună, dar acum am revenit la aceleaşi probleme şi o iau de la capăt. E bătaie de joc să joci 9 meciuri într-o lună. De când sunt eu în fotbal, niciodată n-am mai întâlnit 9 meciuri oficiale în 30 de zile. Mi se pare exagerat, vor fi multe accidentări. Vor fi meciuri când nu vom mai avea 13-14 jucători. E inuman la ce e supus CFR-ul. Eu mă îngrozesc când mă gândesc la 9 meciuri într-o lună. În momentul ăsta nu suntem în lot complet sau măcar 90%. Jucătorii accidentaţi nu şi-au revenit, s-au întors doar Chipciu şi Vojtus. Omrani şi Vinicius nu putem conta pe ei la meciul cu Roma şi au apărut şi alte probleme de lot, să vedem cât de grave vor fi. Dacă înainte de meciul cu Roma era rău, acum e şi mai rău!”, a mai spus Petrescu.

În privinţa meciului cu UTA Arad, programat duminică, de la ora 20.00, Petrescu a mers pe aceeaşi idee şi crede că o eventuală victorie a echipei sale ar fi un miracol. „N-au pierdut niciun meci în deplasare în 2020. Ei vin neînvinşi la noi. Dacă noi am reuşi miracolul să-i batem, ar fi prima înfrângere al lui UTA în deplasare”

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite