FOTO Daniel Prodan a fost condus pe ultimul drum. Mesajul emoţionant al lui Gică Popescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înmormântare Daniel Prodan. FOTO Dorin Costanda
Înmormântare Daniel Prodan. FOTO Dorin Costanda

Daniel Prodan a fost înmormântat la cimitirul Sf. Ilie din Pipera, fiind condus pe ultimul drum de cei pe care i-a avut alături pe teren şi în afara lui.

Daniel Prodan a fost înmormântat la cimitirul Sf. Ilie din Pipera. Şi-au luat adio de la Didi foştii săi colegi de la echipa naţională şi de la Steaua, prietenii şi cei apropiaţi.

La funeralii au participat, printre alţii, Gică Popescu, Gică Hagi, Bogdan Stelea, Adrian Ilie, Dorinel Munteanu, Cosmin Contra, Adrian Ilie, Basarab Panduru, Marius Lăcătuş, Laurenţiu Reghecampf, Mihai Stoica, Mihai Stoichiţă, Dumitru Dumitriu, Toni Doboş, Anghel Iordănescu, Florin Răducioiu, Gino Iorgulescu. 

"Suflet nobil, fundaş de fier, încă o stea se ridică pe cer", a fot mesajul suporterilor stelişti, aproxiamtiv 30 de fani ai Stelei sosind la funeralii.  De asemenea, ei au depus o coroană de flori în roşu şi albastru şi numărul 3 scris cu galben. 

De asemenea, echipa FC Voluntari a venit la funeralii, iar Cernat şi Maftei au purtat corona din partea echipei. 

Gheorghe Popescu a dat citire câtorva rânduri despre fostul său coleg şi prieten: "Mi-ar fi fost aproape imposibil să vă vorbesc liber în acest moment, motiv pentru care am scris câteva rânduri despre Didi, rânduri pe care şi să le citesc mi-e foarte greu.

Încă nu-mi vine să cred unde ne aflăm acum, pentru ce ne-am adunat aici. Am pierdut un coleg şi un prieten pe care orice om şi l-ar fi dorit aproape. Un suflet mare, care iubea atât de mult oamenii şi răspândea în jurul lui numai bucurie. Cine l-a cunoscut pe Didi ştie că era de ajuns să-l vezi zâmbind ca sa te binedispună, iar dacă iţi mai spunea şi o poveste, îţi schimba cu totul ziua.

Plecarea lui ne-a sfâşiat pe toţi. Pe cât de mari au fost bucuriile trăite împreună, pe atât de dureroasă este despărţirea de el. Avea planuri atât de mari cu fotbalul şi işi dorea din toată inima să schimbe lucrurile, să le facă să strălucească la fel ca inainte.

Generaţia noastră de aur nu mai e in formula completă. Ne e teribil de greu sa «jucăm» în minus, dar îi promitem lui Didi că o să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca el să-şi vadă, de acolo, de sus, visurile împlinite.

Cu câteva minute înainte ca el să ne părăsească, ultimele lui cuvinte pentru mine au fost: «Sunt alături de tine, Gică!» Da, Didi, simt asta… chiar dacă nu mai eşti aici, vei fi prezent în sufletul meu pentru totdeauna.

Rămas bun, prieten de aur!", a fost mesajul lui Popescu.

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a transmis condoleanţe familiei lui Daniel Prodan printr-o scrisoare trimisă Federaţiei Române de Fotbal."Vă rog să acceptaţi condoleanţele mele pentru tragica dispariţie a fostului internaţional român Daniel Prodan, fost jucător la Steaua Bucureşti şi Atletico Madrid, cu 54 de selecţii pentru România şi component al echipei legendare care a atins sferturile de finală ale World Cup 1994. În numele întregii comunităţi fotbalistice internaţionale, v-aş fi recunoscător dacă puteţi transmite condoleanţele noastre familiei şi celor dragi. Ne-am dori ca, într-o oarecare măsură, cuvintele noastre să aducă puţină pace şi alinare în aceste momente triste", a scris Gianni Infantino.

În această seară, la meciul dintre Ateltico Madrid şi Real Madrid se va ţine un moment de reculegere în memoria fostului fundaş al lui Atleti. 

Fratele lui Daniel, Ciprian, fost jucător în primul eşalon

daniel prodan inmormintare
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite