Daniel Prodan a murit. Care era marele regret al fotbalistului din Generaţia de Aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Prodan a murit la 44 de ani, în urma unui infarct. Fostul component al Generaţiei de Aur s-a stins în casa sa din Voluntari.

Daniel Prodan a murit la 44 de ani, în urma unui infarct suferit aseară, în jurul orei 20.00. Sosiţi la 14 minute de la apelul soţiei, doctorii nu i-au putut salva viaţa celui poreclit Didi Prodan sau Tătuca Prodan.

Daniel Prodan a murit lăsând în urmă o carieră glorioasă ca jucător, dar şi un mare regret. Fost director sportiv al FRF, el a fost demis de actuala conducere a federaţiei prin desfiinţarea postului său. De atunci, Didi a tot încercat să coaguleze Generaţia de Aur împotriva actualului sistem, însă fără şanse mari de reuşită. Vineri, el urma să participe la o întânire alături de opozanţii lui Burleanu, alături de Florin Prunea sau Basarab Panduru, printre alţii. 

FOTO Înainte să moară, Didi Prodan schimba mesaje cu un coleg din Generaţia de Aur 

Una dintre marile dezamăgări ale lui Prodan a fost atunci când Anghel Iordănescu a ales să rămână în aceeaşi barcă alături de actuala conducere a FRF, deşi iniţial fusese în echipa lui Gică Popescu. "Sunt foarte dezamagit, trăiesc cea mai mare dezamagirea a mea de când sunt în fotbal. Nu m-aş fi aşteptat niciodată ca fostul nostru antrenor, dl Iordănescu, să se alature actualei conduceri. Am rămas cu un gust amar …

Credeam ca este în echipa lui Popescu, dar m-am înşelat. Sunt un om care spun lucrurile pe faţă, sunt curat ca roua dimineţii. Recunosc, domnul Iordanescu a adus bani de acasă, 15.000 de dolari, să mă aducă la Steaua, m-a ajutat să fiu un om onest, cinstit şi corect, să am coloana vertebrală. A fost omul care m-a învăţat o gramadă de lucruri bine. Acum stau şi ma gândesc, unde sunt aceste principii de viaţă?

Sunt dezamăgit de atitudinea dansului faţă de copiii lui! Nu mi-a luat apararea în lupta cu Burleanu, deşi mi-a dat dreptate în faţă … Eu am acelaşi caracter pe care l-am avut şi la 20 de ani şi câţi ani voi mai avea acelaşi om voi fi!".

Mircea Sandu: "Daniel a fost foarte afectat de despărţirea de echipa naţională. Îl durea foarte tare faptul că jucătorii din generaţia lui nu sunt apreciaţi". 

Lumea fotbalului e în stare de şoc: "Era ca şi copilul meu"

FOTO Daniel Prodan versus Raul într-un derby Atletico Madrid - Real Madrid

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite