Dario Bonetti, dat afară de la Dinamo: "Mă simt folosit şi aruncat!" Cine va conduce echipa în locul italianului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bonetti

Seria de 5 eşecuri consecutive i-a fost fatală antrenorului italian, contractul dintre acesta şi clubul Dinamo fiind reziliat începând de astăzi.

Umilinţa din derby-ul cu FCSB, 0-6, scor ce reprezintă cea mai catagoică înfrângere din istoria clubului, a umplut paharul pentru oficialii câinilor.

Imediat după meciul cu FCSB, Bonetti a plecat în Italia, iar la revenirea în România, marţi, a fost anunţat că se renunţă la serviciile sale, interimatul pe banca tehnică urmând să fie  asigurat de secundul Iulian Mihăescu.

După 8 etape disputate în Liga 1, Dinamo se află pe antepenultimul loc în clasament, cu doar 6 puncte, iar golaverajul este şi el unul dezastruos, 6-17.

    

Le bate obrazul dinamoviştilor

La scurt timp de la oficializarea demiterii, Dario Boneti a transmis un mesaj în care îi critică pe foştii săi şefi. 

”Salutări, tuturor. Am ajuns aici cu mâinile goale pentru a ţine echipa în viaţă. Acum, odată ce calvarul s-a încheiat, toată lumea este în siguranţă. În acest moment, mă simt folosit şi aruncat din punct de vedere fotbalistic, dar trebuie să recunosc că ştiam că asta se va întâmpla.

 Am fost nevoit să antrenez o echipă pe care nu o cunoşteam, formată din jucători foarte tineri, veniţi de la Liga 3, de la Dinamo 2. Am simţit că pot apărea accidente, ceea ce s-a şi întâmplat. 

Ţin minte când am venit aici, niciun alt antrenor n-a vrut să accepte să vină la Dinamo. Din acest motiv, mi-a fost transmis că nu contează rezultatele din primele 10-12 meciuri, ci le vom folosi pentru a organiza echipa şi a aştepta ca FIFA să ridice interdicţia la transferuri.

La acel moment, am replicat că doar câteva înfrângeri la rând pot agita apele, aşa că perioada de 12 meciuri este mult prea mare. Fotbalul este simplu, de fapt, însă cei care-l conduc nu-l înţeleg.

Acestea fiind spuse, le mulţumesc tuturor celor de la Săftica, lui Dinamo, jucătorilor şi, în special, suporterilor, care arată un devotament extraordinar, ceea ce a fost, de altfel, şi principalul motiv pentru care am ales să vin în, probabil, cel mai greu moment din istoria lui Dinamo. Am ales cu inima, fără alt motiv”, a fost mesajul publicat pe contul personal de Facebook.

Favorit să preia pentru postul rămas vacant este Vasile Miriuţă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite