Darren Cahill s-a enervat când a auzit că s-ar putea despărţi de Simona Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Darren Cahill este antrenorul care a dus-o pe Simona Halep pe primul loc în lume şi a ajutat-o şi să câştige primul Grand Slam al carierei.

În ultima perioadă s-a vorbit din ce în ce mai mult despre o posibilă despărţire de Simona, subiect preluat şi de comentatorii de la US Open, care au găsit de cuviinţă să spună că australianul ar fi potrivit să-l pregătească pe Nick Kyrgios, conaţionalul său, recunoscut pentru problemele de natură mentală pe care le are.

Cahill a auzit vorbele comentatorilor şi a reacţionat imediat pe twitter, după ce un fan comentase: "Sunt singura persoană care crede că e o lipsă de respect din partea comentatorilor să discute despre posibilitatea ca Darren Cahill să-l antreneze pe Nick Kyrgios, dacă el este antrenorul Simonei Halep?". "Nu, şi eu cred că e o lipsă de respect. Foarte bine ai spus", a scris Cahill.

Aşadar, nu se pune problema ca Simona Halep să se despartă de Darren Cahill, fapt confirmat de jucătoarea noastră la revenirea în ţară, de la US Open.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite