De la bun început am ţinut cu Argentina

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un zambet peste timp...                                                    Mario Alberto Kempes
Un zambet peste timp...                                                    Mario Alberto Kempes

Recunosc faptul că doar cu câteva ore înainte de finala de aseară, am citit paginile 234-239 din cartea mondialului din '78, scrisă de Ioan Chirilă. În finala de atunci, Argentina se lupta cu Olanda. Când a început meciul eram contaminată. Voiam să bată ARGENTINA. Nu puteam să uit titlul apărut în "La Nacion”: "Vamos a tomar la naranja", titlu despre care Ioan Chirilă spunea că l-ar putea invidia orice reporter din lume.

Am să reproduc câteva fraze din acest ultim capitol al cărţii sub semnul căruia am privit finala de ieri .

“River Plate este gata pentru ultima sa bătălie. În acest "mergem să stoarcem portocala" s-a adunat parcă tot delirul celor 25 de milioane de care vorbea cronicarul argentinian.

 A ieşit Passarella! River Plate alunecă între vis şi realitate, am impresia că totul se clatină, că suntem pe un vapor. Arbitrul Gonella se uită la ceas, dar jocul nu începe. Olandezii s-au retras în terenul lor, roată. Ceva nu-i în ordine, dar nu ştim ce. Minutele trec. Passarela arată ceva spre grupul olandez. Tricourile portocalii părăsesc terenul. Se îndreaptă spre vestiar.

Un frison se simte la masa presei... Passarela a refuzat să înceapă jocul atât timp cât RENE van de Kerkhof va purta un bandaj de ghips la încheietura mâinii - o condiţie excesivă, dar care face parte din condiţiile războiului psihologic .Happel are un moment de revoltă, dar până la urmă cedează… poate să înceapă! Şi jocul începe.

Argentinienii se reped spre poarta lui Jongbloed. Kempes îşi face loc cu coatele ca un hoţ de buzunare prins asupra faptului. Este atâta furie în jocul lui Alberto Mario, încât partida ameninţă să degenereze.

Cu preţul unui ultim efort , Kempes îngenuncheat şi dezechilibrat reuşeşte să împingă mingea pe sub Jangbloed. Argentina a deschis scorul… La masa presei nu se mai aude nimic.

Cronicarii argentinieni se îmbrăţişează căzând "în doi" peste pupitrele celorlalţi, peste maşinile de scris, peste pahare. Olandezii presează, presează mereu, dar golul întârzie, pentru că nimeni nu mai poate şuta în acest final de meci în care echilibrul s-a rupt, dar Argentina nu poate să piardă.

Cu nouă minute înainte de final, Naninga se înalţă şi marchează. Inimile celor 80.000 de pe River Plate s-au oprit parcă… argentinienii de la masa presei se prăbuşesc… Europenii de la masa presei nu îşi pot ascunde o bucurie secretă. Începe un duel necruţător al privirilor.

Agentinienii ne privesc feroce… Gonella fluieră sfârşitul celor 90 de minute de joc. Prelungirile se reiau imediat, împotriva uzanţelor care cer o mică pauză. Şi iată deznodămantul.

Mario Alberto KEMPES marchează. Din nou un gol în care ai impresia că hazardul este cel care a decis. Din nou un gol în care mingea s-a zbătut, cuprinsă de îndoială, dar a trebuit să cedeze pentru că piciorul lui KEMPES nu poate ceda chiar dacă în calea lui se adună toate picioarele atletice ale olandezilor.

Jocul e terminat. Stadionul River Plate cântă fără întrerupere

Sus la cabinele comentatorilor argentinieni asist la un spectacol în premieră mondială. Toţi bat cu pumnul în geamul cabinei, toţi îşi smulg părul. La masa presei cronicarii argentinieni plâng in hohote. Al treilea gol, cel al lui Bertoni, anunţă sfârşitul meciului.

Olandezii ar fi putut câstiga, se spune în minutul 90, când Rensenbrink a tras în bară, dar acum în delirul tribunei, îţi dai seama că nici atunci n-ar fi fost nimic pierdut, pentrucă mai erau câteva secunde, şi aceste secunde s-ar fi dilatat oricum, nu neapărat prin efortul arbitrului, ci pentru că ARGENTINA DOREA ATÂT DE MULT VICTORIA.’

Cu aceste rânduri în minte am privit acum două seri, partida dintre Argentina şi Germania. Nu puteam şi nu voiam să concep că Argentina va putea pierde. Târziu în noapte am schimbat nişte mesaje cu unul dintre băieţii mei care îmi scria:

- Germania merita să câştige, fiindcă a arătat ca o echipă, înainte de toate. Messi nu este Maradona. Nu are geniul lui. -Sigur că Messi nu este Maradona, dar este Messi şi mai are timp, iar Germania nu a fost mai echipă decât Argentina. -Da, nu a fost mai echipă decât Argentina, dar a lipsit Diego Armando Maradona ca să tranşeze lucrurile.

Mi-a plăcut această frază încăpăţânată care parcă i-a fost şoptită de tatăl său, care-l adora pe Maradona.

Pe mine, de cele mai multe ori, mă conduce inima .Cred că acolo se află şi creierul meu! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite