VIDEO Haos la derbiul Beşiktaş - Galatasaray. Sute de suporteri au invadat terenul după deciziile luate de arbitru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partida disputată duminică de Beşiktaş şi Galatasaray (1-2) a fost una extrem de tensionată, meciul încheindu-se forţat după o intrare în masă a sute de suporteri pe terenul de joc.

Stadionul Olimpic a găzduit furia suporterilor, după ce arbitrul a dictat trimiterea tehnicianului formaţiei Beşiktaş, Slaven Bilic, în tribună şi eliminarea fotbalistului Felipe Melo, în minutul 90+2', iar. Decizia luată de „fluieraş“ a determinat ca o parte din fanii aflaţi la peluza lui Beşiktaş să pătrundă pe suprafaţa de joc. 

Jucătorii celor două echipe au rămas iniţial pe teren, fiind redirecţionaţi spre vestiare. În acel moment, numeroşi spectatori care se aflau în tribuna de est au urmat exemplul celor din peluză: au intrat pe teren şi au atacat forţele de ordine cu scaune rupte şi alte obiecte. Arbitrul Firat Aydinus a decis, la o oră după întrerupere, ca derbiul să fie oprit, urmând ca o hotărâre să fie luată de Federaţia Turcă de Fotbal. 

În momentul întreruperii jocului, Galatasaray conducea în deplasare cu 2-1, graţie golurilor înscrise de Didier Drogba (60', 72'), în timp ce pentru formaţia gazdă a marcat Hugo Almeida (18'). La derbiul disputat duminică au asitat pe stadion aproximativ 76.000 de oameni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite