Derbyul etapei este duminică pe Digisport!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E clar de acum, returul în Liga I nu se amână. LPF a stabilit ieri zilele şi orele de disputare a meciurilor din prima etapă a anului, ce debutează săptămâna viitoare.

Ca noutate, Digisport, care a „pus mâna" pe opţiunea numărul unu, a decis să transmită duminică seara derby-ul rundei, deşi iniţial aleseseră sâmbătă drept ziua de disputare a meciului.

În prima etapă, Digisport va transmite Dinamo - Craiova, un meci de tradiţie, dar şi Urziceni - CFR Cluj, derbyul de clasament. Asta pentru că Antena 1 a ales meciul Stelei cu Ceahlăul ca a doua opţiune.

Chiar dacă nu s-au stabilit televizările, în etapa a doua Digisport va transmite jocul de duminică dintre CFR Cluj şi Steaua. „În principiu, meciul pe care îl alegem ca fiind cel mai important va fi transmis de noi duminică", a afirmat Teo Avrămescu, redactorul-şef al Digisport.

La cererea LPF, partidele din primele runde se vor disputa cât mai devreme, pentru a evita pericolul îngheţării terenurilor.

Vreme bună, terenuri proaste

Meteorologii prognozează că vremea va fi destul de bună la sfârşitul săptămânii viitoare, asta însemnând în jur de 6-7 grade. În schimb, în cursul săptămânii va continua să plouă, astfel că terenurile se vor prezenta prost la ora jocului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite