Dezastru la Moscova: Irina Bara a părăsit Kremlin Cup, făcând un prim set de coşmar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Bara are 22 de victorii şi 23 de înfrângeri, în acest sezon
Irina Bara are 22 de victorii şi 23 de înfrângeri, în acest sezon

După două victorii entuziasmante în calificări, în minimum de seturi, primul meci de pe tabloul principal s-a dovedit a fi o provocare prea mare pentru românca de 26 de ani.

Irina Bara (136 WTA) a trecut, fără probleme, de cele două tururi necesare pentru a promova pe tabloul principal de la Kremlin Cup. Sportiva din România le-a învins, pe rând, pe Vikhlyantseva (164 WTA) şi pe Zheng (158 WTA), cedând un total de şapte game-uri, în cele două partide.

Din păcate, în turul I, confruntarea cu Tereza Martincova (Cehia, 26 de ani, 51 WTA) a copleşit-o pe Irina. Care a făcut un prim set de coşmar, pierdut în 32 de minute: 0-6! Iar Martincova a continuat să se distreze pe teren cu Bara şi în debutul actului secund, în care s-a dus la 3-0! Abia la acest scor, Irina s-a trezit şi a echilibrat partida. De la 6-0, 3-0 pentru Martincova, în doar câteva minute, scorul a devenit egal, în setul doi: 4-4. Apoi, la 5-4, Bara a servit chiar pentru câştigarea setului, dar Martincova a realizat break-ul la 15: 5-5. Din păcate, a urmat încă un game în care Irina a fost surclasată, cehoaica făcându-şi serviciul la zero (6-5). Aflată pe val, Tereza şi-a adjudecat victoria, scor 6-0, 7-5, după o oră şi 20 de minute. 

În turul II, Martincova o va întâlni pe Garbine Muguruza (5 WTA). În ciuda celor două victorii obţinute în calificări, Irina Bara a coborât două locuri în ierarhia virtuală, actualizată în timp real, ajungând pe 138.

Tot astăzi, la Kremlin Cup, Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) va debuta în competiţie, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite