Dialogul şocant de la miezul nopţii, la TV: „Are COVID? Şi ce dacă? Să joace fotbal!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Cîrţu i-a lăsat pe cei din studio cu gura căscată
Sorin Cîrţu i-a lăsat pe cei din studio cu gura căscată

Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cîrţu, a avut o intervenţie telefonică după înfrângerea echipei, cu Academica Clinceni, şi, în esenţă, a insinuat că, de fapt, pandemia de coronavirus e o mare conspiraţie.

România are un fotbal mic, cu scandaluri mari! În Liga I, campionatul înseamnă mult zgomot pentru nimic. Dovada cea mai bună e chiar Universitatea Craiova care, în stagiunea precedentă, aproape că a luat titlul, pentru ca apoi, la prima ieşire europeană, să fie eliminată de...Lokomotiv Tbilisi (Georgia).

Acum, după un start excelent, cu şapte victorii în şapte etape, oltenii au început să aibă probleme: au pierdut în două din ultimele trei etape. Inclusiv vineri seară, acasă, 0-1 cu Chindia Târgovişte, în meciul care a deschis etapa a 10-a.

Rezultatul l-a îndemnat pe antrenorul Cristiano Bergodi să zică, în premieră, că îşi va da demisia. Declaraţia italianului a fost, totuşi, umbrită de o intervenţie halucinantă a preşedintelui Sorin Cîrţu, la Digi Sport. 

La emisiunea moderată de Vali Moraru, la care se afla în studio şi jurnalistul Decebal Rădulescu, Cîrţu a insistat că Nicuşor Bancu, depistat cu COVID-19, cu trei zile înainte de meci, dar asimptomatic, ar fi trebuit lăsat să joace cu Chindia.

Ceea ce a surprins şi mai mult e că la Craiova a existat până acum o armată de bolnavi, în frunte cu finanţatorul Mihai Rotaru, care a fost internat, la un moment dat, la Terapie Intensivă! Însuşi Sorin Cîrţu a fost, cândva, bolnav de COVID-19 şi a vorbit despre situaţia sa de pe patul spitalului.

Iată cum a decurs dialogul care, în mod vizibil, i-a iritat pe cei aflaţi în studio. Totul a pornit, după ce Cîrţu a fost întrebat ce a păţit Nicuşor Bancu, absent de pe teren, vineri seară.

Sorin Cîrţu: Bancu are COVID, ce să păţească? Dar Bancu este este pozitiv la COVID, nu este bolnav de COVID! În ţara asta aţi văzut cum se dă, 10.000 de pozitivi. Păi, spune-ne, bă, câţi sunt bolnavi şi câţi rămân pozitivi. Câţi trimiţi acasă şi pe câţi îi bagi în spital.

Decebal Rădulescu: Ştiţi cumva ce a păţit domnul Rotaru? (n.r. - Mihai Rotaru, finanţatorul Craiovei a fost, la un moment dat, la Terapie Intensivă, bolnav de COVID-19)

Sorin Cîrţu: În ultimele zile a fost o medie de 6-7.000 de bolnavi. Păi, unde sunt, băi, 70.000 de bolnavi internaţi? Că am văzut că sunt doar 12.000 internaţi.

Vali Moraru: Domnule Cârţu, aţi văzut pe undeva în Europa vreun fotbalist pozitiv care intră pe teren? Nu, nu vă înţeleg la treaba asta! Astea sunt comenzile? Comenzile cui?

Sorin Cârţu: Nu-i mai acoperiţi, că-i acoperiţi! Tot ceea ce se întâmplă în lumea asta, voi acoperiţi! Că le daţi apă la moară cu toate astea. Să declare tot timpul cine e infectat, cine e bolnav. 

Vali Moraru: Păi, bun, Bancu e infectat, trebuie să joace fotbal?

Sorin Cârţu: Da, să joace! Dacă nu are simptome pentru ce îl ţii? 

Vali Moraru. Pentru că îl infectezi pe celălalt de lângă tine.

Sorin Cârţu: Nu, şi dacă-l infectezi ce?

Vali Moraru: Pentru că dacă se infectează, e bolnav şi moare în spital! Domnu' Cârţu, haideţi că ajungem pe alte ...

Sorin Cârţu: N-ajungem pe nimic. Să fim realişti!

Vali Moraru: Bine, domnule Cârţu. Vorbim când ne-am găsi în spital şi discutăm acolo.

CITEŞTE ŞI:

Craiova, doborâtă de noul coronavirus: Cîrţu, declaraţii de pe patul spitalului

Mihai Rotaru, în stare gravă din cauza coronavirusului! Patronul Universităţii este internat la terapie intensivă

Bergodi, un italian lovit de COVID-19 în România: Ultimele detalii despre starea sa

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite