Dictatura 30+: „Să nu călcaţi pe iarbă!“. Ce ne spun semifinalele de la Wimbledon. Două meciuri colosale, astăzi, la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafael Nadal
Rafael Nadal

Mesajul trimis de veteranii circuitului ATP pentru jucătorii din noul val e clar. Semifinalele vor fi disputate de Nadal (32 de ani), Anderson (32 de ani), Isner (33 de ani) şi Djokovici (31 de ani).

„Bărbatul e ca vinul. Devine din ce în ce mai bun cu trecerea anilor“. Teoria se verifică, dacă ne uităm pe tabolul semifinalelor de masculin la Wimbledon 2018. 

Neamţul Alexander Zverev e considerat noua vedetă a circuitului ATP. La 21 de ani, ocupă locul 3 şi ameninţă supremaţia cuplului Nadal - Federer. Mai are însă de aşteptat! La Londra, Zverev a părăsit turneul după al treilea meci, fiind învins de Gulbis, ocupantul locului 138 în lume! 

Când Zverev era în drum spre aeroport, veteranii abia îşi făceau încălzirea la All-England Club. Iar acum, avem o certitudine: trofeul va fi ridicat deasupra capului de un jucător trecut de 30 de ani, după finala de duminică.

Federer a stricat finala de vis

Mulţi au sperat că în această finală să avem o nouă confruntare a titanilor Federer - Nadal. Elveţianul de 36 de ani a stricat însă finala de vis.

La capătul unui duel sufocant cu sud-africanul Kevin Anderson (8 ATP), „FedEx“ a părăsit terenul învins după un meci de patru ore şi 17 minute. Eliminarea ocupantului locului 2 mondial a fost cu atât mai neaşteptată cu cât Federer a luat primele două seturi, 6-2, 7-6, şi a avut minge de meci în al treilea set la 5-4 pe serviciul lui Anderson! Sud-africanul a „supravieţuit“ însă şi apoi a început una dintre cele mai spectaculoase reveniri din istoria Wimbledon-ului: 7-5, 6-4, 13-11! 

Un meci fabulos i-a pus pe statisticieni la treabă. Iată ce au extras:

*Setul trei al duelului cu Anderson a fost primul pierdut de Federer la Wimbledon după 34 câştigate la rând.

*Cele 67 de game-uri au adus al doilea cel mai lung meci pentru Federer la Wimbledon. Pe primul loc rămâne acel thriller din 2009, adică finala câştigată cu Roddick, după 77 de game-uri. Atunci, decisivul s-a terminat cu un uluitor 16-14.

„N-am văzut asta venind. M-am simţit grozav la antrenament şi la încălzire. Am simţit mingea bine. Chiar şi acum, deşi am pierdut, simt că totul era acolo. Sunt momente în care trebuie să te ridici la înălţimea aşteptărilor, dar eu n-am făcut-o. Pur şi simplu, s-a întâmplat să nu fie ziua mea“, a spus Federer care, deocamdată, în 2018 rămâne cu un singur Grand Slam, cel câştigat la Australian Open, după ce a absentat de la French Open din cauza problemelor medicale.

14 ore şi 19 minute de tenis au oferit cele patru meciuri din sferturile de la Wimbledon la masculin.  

Wimbledon 2018, masculin

Sferturi

Raonic (32 ATP) - Isner (10 ATP) 

7-6, 6-7, 4-6, 3-6

Del Potro (4 ATP) - Nadal (1 ATP) 

5-7, 7-6, 6-4, 4-6, 4-6

Djokovici (21 ATP) - Nishikori (28 ATP)

6-3, 3-6, 6-2, 6-2

Federer (2 ATP) - Anderson (8 ATP)

6-2, 7-6, 5-7, 4-6, 11-13

Semifinale, vineri

Anderson (8 ATP) - Isner (10 ATP) ora 15.00

Nadal (1 ATP) - Djokovici (21 ATP) după primul meci

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite