Din culisele Australian Open 2017 - Ce am văzut pe viu la Melbourne timp de două săptămâni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe aici trec jucătorii când ies la vestiare la Australian Open   FOTO Iulian Anghel (Melbourne)
Pe aici trec jucătorii când ies la vestiare la Australian Open   FOTO Iulian Anghel (Melbourne)

Australian Open 2017 a fost primul turneu de Grand Slam la care am asistat după mai bine de douăzeci de ani de presă sportivă, în care am scris despre aproape orice sport. În două săptămâni la Melbourne am trăit o experienţă, pe care aş clasa-o cel puţin la acelaşi nivel cu un Campionat Mondial de fotbal.

AO e cu adevărat un spectacol. Prima săptămână este absolut fabuloasă, meciuri multe, surprize, atmosferă de carnaval, totul amplificat de vremea superbă de la Melbourne. Când scapi de frigul de aici şi ajungi la soare, vezi un meci bun de tenis, apoi să te duci la cafenea şi să dai nas în nas cu Djokovici sau Nadal, totul ţi se pare la superlativ.

Nu există comparaţie între tenisul masculin şi cel feminin. Pentru că nu avem pe nimeni de vârf în ATP, suntem nevoiţi să ne aplecăm spre tenisul fetelor, cu ochii pe Halep, Begu, Sorana sau Niculescu, dar adevăratul spectacol îl fac băieţii. Se poate vedea şi din nivelul audienţei. La meciul de debut al Simonei Halep, desfăşurat pe Rod Laver Arena, au fost mai puţini spectatori decât la orice antrenament al lui Federer. Din ce am observat, proporţia de interes între fete şi băieţi este cam de 70-30 în favoarea bărbaţilor. Cel puţin în Australia, e de neconceput să ratezi un meci al lui Djokovici sau Nadal, pe când dacă joacă Serena poţi să bei şi o bere şi să te mai uiţi din când în când cât e scorul. După Kerber, Muguruza, Halep sau Radwanska în Australia nu se omoară nimeni.

Cel mai iubit jucător din circuit este de departe Roger Federer. Are o popularitate fantastică. N-a existat meci sau antrenament de-al lui la care tribunele să nu fie pline ochi, iar spectatorii să nu aplaude orice lovitură a elveţianului. Cel mai apropiat de fani mi s-a părut însă Djokovici. Nu ieşea de pe teren, la antrenamente, până nu se poza cu toţi doritorii, până nu dădea autografe şi nu bătea cuba cu toţi copiii de mingi. La Nole antrenamentul durează o oră şi baia de mulţime tot o oră. Federer e mai distant, Nadal e şi el foarte apropiat de fani, Murray e ceva mai departe de nivelul celor trei.

fani

Serena Williams nu e un monstru aşa cum se vede câteodată la televizor. Pare chiar de treabă. Am văzut-o la o conferinţă de presă la care a răspuns senin inclusiv unor întrebări tâmpite de genul: ce ai simţit cât a murit George Michael, care e melodia lui care ţi-a rămas la suflet, plus încă alte vreo două legate de viitorul ei soţ şi despre ce găteşte acesta dimineaţa.

Uitaţi de mitul jucătoarelor sexy din WTA. Toate au picioarele musculoase, palmele bătătorite şi emană mai multă masculinitate decât feminitate, chiar dacă unele au un zâmbet frumos. Multe dintre ele sunt mai crăcănate ca Jean Vlădoiu.

Lupii flămânzi din tenis, gen Raonici, Nishikori, Dimitrov, Thiem mai au aşteptat până să pună mâna pe un Grand Slam. Când nu câştigă ciomăgarii Murray şi Djokovici, învie legendele Federer şi Nadal. Nu prea e loc în careul de aşi.

Misha Zverev a devenit erou peste noapte. Germanul de origine rusă, care acum doi ani era în afara Top 1000, l-a eliminat pe Andy Murray. Nu ştiu de ce, dar australienii nu prea îl înghit pe Murray şi au savurat din plin victoria lui Misha. Uzbekul Denis Istomin, care l-a scos din competiţie pe Djokovici, n-a avut acelaşi impact public, dar pe Zverev lumea chiar l-a adorat la Melbourne.

ao

În tenisul feminin se caută un număr 1. Faptul că Serena a câştigat la 35 de ani un nou Grand Slam, după patru luni de pauză, jucând finala cu Venus, care e mai mare cu un an decât ea, arată că nu vine nimeni tare din urmă. Cea mai consistentă prezenţă la AO a avut-o Coco Vanderweghe, cea care anul trecut a jucat finala la dublu mixt, alături de Horia Tecău, şi acum a ajuns în semifinale. La fete au dezamăgit în ordine: Halep (out după ziua 1), Radwanska (ziua 4), Cibulkova (ziua 6), Kerber (ziua 7). Va fi de urmărit în perioada următoare ce se va întâmpla cu Angelique Kerber, care are o grămadă de puncte de apărat de anul trecut. De asemenea, cred că va fi interesantă şi revenirea în circuit a Viktoriei Azarenka, care în 2016 până să rămână gravidă, a jucat foarte bine. Poate şi Şarapova va mai avea un cuvânt de spus când se întoarce pe teren.  

AO 2017 a fost Grand Slamul care a trimis acasă după prima săptămână cele mai multe vedete. La băieţi au fost eliminaţi Murray, Djokovici, Cilic, Kyrgios, Pouille, Isner, Nishikori, Berdych, iar la fete Halep, Radwanska, Cibulkova, Suarez Navarro şi Kerber. Cu toate acestea, spectacolul a continuat şi în a doua săptămână, în principal graţiei maeştrilor Federer şi Nadal, care au jucat până la urmă finala. în a doua săptămână a turneului intră în scenă şi legendele, care oferă meciiri extrem de spectaculoase. La Melbourne au fost anul acesta John Mc Enroe şi fratele său Patrick, Michael Chang, Goran Ivanisevici, Todd Martin, Pat Cash, Henri Leconte, Wayne Ferreira, Mansour Bahrami şi alţii, care au încântat publicul. Unii sunt comentatori tv, alţii antrenori, dar toţi fac spectacol.

ao

Croatul de 38 de ani Ivo Karlovici a oferit un moment istoric la Melbourne. A servit 75 de aşi într-un meci în care l-a învins pe argentinianul Zeballos cu 6-7, 3-6, 7-7, 6-2, 22-20.

Cele mai scumpe bilete la finala masculină au costat 774 de dolari australieni (2460 lei), în pachet intrând şi finala de dublu mixt, câştigată de Abigail Spears şi Juan Cabal, cei care în turul doi i-au scos din competiţie pe Horia Tecău şi Irina Begu. Cel mai ieftin bilet în ultima zi a costat 413 AUD, la locurile de sus din Rod Laver Arena. Au existat şi două categorii intermediare, de 662 AUD şi 469 AUD. La finala feminină, care a fost la pachet cu cea de dublu masculin, tichetele au costat: 609 AUD, 407 AUD, 275 AUD, 209 AUD. Nu am văzut bişniţari, iar preţul biletelor nu a avut nicio legătură cu numele finaliştilor. Ele au fost fixate şi probabil vândute înainte de începerea turneului. Se poate vedea şi de aici diferenţa dintre tenisul feminin şi cel masculin, diferenţă dată şi de faptul că un meci de fete se poate termina într-o oră, iar unul de băieţi poate dura 5 ore. Sesiunea de sâmbătă a durat două ore şi 40 de minute (o oră şi 24 de minute duelul surorilor Williams), iar cea de duminică 4 ore şi 40 de minute (3 ore şi 40 de minute Federer - Nadal).

ao

După eliminarea Simonei Halep, cea mai neplăcută surpriză mi s-a părut evoluţia lui Horia Tecău. El şi Julien Rojer aveau ca obiectiv câştigarea trofeului, dar au fost eliminaţi în optimi de doi australieni veniţi din calificări, Marc Pollmans şi Andrew Whittinghton. Dezolantă a fost şi evoluţia Monicăi Niculescu, eliminată în turul I de o junioară, rusoaica Anna Blinkova (locul 189 WTA). Cea mai plăcută surpriză a oferit-o Sorana Cârstea, care a ajuns în optimi şi, cu puţin mai mult curaj şi concentrare, putea trece şi de Garbine Muguruza.

Învinsă în 53 de minute de Monica Puig, scor 0-6, 1-6, Patricia Ţig a fost prima jucătoare eliminată de la AO 2017. Înaintea ei a părăsit competiţia spaniolul Almagro, care a abandonat la scorul de 0-4 în primul tur, în faţa francezului Jeremy Chardy. Ţig a jucat în primul meci, al primei zile de la Melbourne. La 22 de minute după Ţig a fost eliminată şi Simona Halep de Shelby Rogers.

Niciun câştigător de anul trecut nu şi-a păstrat coroana, indiferent că a fost vorba despre simplu, dublu, fete, băieţi sau mixt.

La Australian Open se fac bani cu nemiluita. Se stă la cozi frumoase pentru o bere de 11 dolari paharul şi din magazinele de suveniruri vizitatorii ies cu plasele pline, deşi un tricou simplu e 60 de dolari, o şapcă 30 de dolari, iar o cană 15 dolari.

ao

Una dintre marile surprize ale Australian Open s-a consemnat în competiţia junioarelor. Ea a fost câştigată de o ucraineancă de 14 ani, Marta Kostyuk, care a învins-o pe principala favorită, elveţianca Rebeka Masarova, campioana de anul trecut de la Roland Garros, care e mai mare cu trei ani decât ea şi măsoară 1,86 metri. Kostyuk este văzută deja ca un copil teribil al tenisului, mai ales că a intrat sub aripa lui Ivan Ljubicici, cel care-l pregăteşte pe Federer. La băieţi a câştigat un ungur, Zsombor Piros, aflat în ultimul an de juniorat. La dublu fete a învins cuplul format din canadianca de origine română Bianca Andreescu şi americanca Carson Branstine. Bianca are 16 ani, e născută în Canada şi o are ca idol pe Simona Halep. La simplu, ea s-a oprit în semifinale, deşi a avut-o în mână pe Masarova. A condus-o cu 6-5, 6-5 pe elveţiancă, dar nu a putut să închidă meciul şi a pierdut în decisiv.

M-am convins încă o dată că Federaţia Română de Tenis nu face nimic pentru tinerii jucători. România a avut doi juniori la Melbourne, veniţi ca cireşarii, departe de condiţiile care ar trebui să le fie oferite unor copii care intră pe tabloul principal la un Grand Slem.

ao

Experienţa ca ziarist la Australian Open este deosebită. Ai acces nelimitat peste tot, la meciuri, antrenamente, poţi ajunge pănă în uşa vestiarelor unde se schimbă vedetele, poţi sta la un sfert de metru de Federer, Serena sau Djokovici, poţi pune mâna pe trofee. Poţi vedea aproape orice, dar nu poţi face nimic în afara acţiunilor oficiale, adică a conferinţelor de presă de după meciuri. În momentul în care primeşti acreditarea, semnezi o listă întreagă de condiţii. Între ele, faptul că nu ai voie să faci poze cu vreun jucător, că nu ai voie să-l abordezi neoficial, nu poţi să ceri nici măcar un autograf. Orice încălcare a acestor prevederi aduce retragerea acreditării. Altfel, condiţiile oferite presei sunt extraordinare, la standardul unui turneu de o asemenea anvergură.

Românii au fost alături de jucătorii noştri la fiecare meci. În număr mai mic sau mai mare, nu au lipsit niciodată, încurajându-şi necondiţionat favoriţii.

ao

728 de mii de spectatori au asistat la partidele din acest an de la Melbourne, record absolut al competiţiei

Evoluţia românilor la Australian Open 2017

FETE

Simplu:

Mihaela Buzărnescu (eliminată în turul II al calificărilor)

Simona Halep, Ana Bogdan, Monica Niculescu, Patricia Ţig (eliminate în turul I)

Irina Begu (eliminată în turul II)

Sorana Cârstea (eliminată în optimi)

Dublu:

Monica Niculescu - Abigail Spears, Irina Begu - Lara Arrabuarena, Sorana Cârstea - Carina Witthoef (eliminate în turul I), Raluca Olaru - Olga Savchuk (eliminată în turul II)

BĂIEŢI

Simplu:

Marius Copil (eliminat în turul I al calificărilor)

Dublu:

Horia Tecău - Julien Rojer şi Florin Mergea - Dominic Inglot (eliminaţi în optimi)  


MIXT

Irina Begu - Horia Tecău (eliminaţi în turul II)

JUNIORI

Vlad Dancu (eliminat în turul II şi la simplu şi la dublu)

Mihaela Mărculescu (eliminată în turul I şi la simplu şi la dublu)

Adevărul la Australian Open 2017 - proiect susţinut de Aqua Carpatica

ao
ao
ao
image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite