Dinamo arde: Declaraţie oficială de război din partea suporterilor pentru patronul Negoiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suporterii formaţiei bucureştene l-au anunţat pe Ionuţ Negoiţă că îi vor face viaţa un calvar până va pleca de la club.

„Apocalipsa acum!“ e remake-ul care rulează, în aceste zile, în „Ştefan cel Mare“. Sezonul e considerat deja compromis, doar doar o etapă, iar asta pentru că dimensiunea dezastrului s-a văzut, în toată splendoarea sa, contra Viitorului!

Colac peste pupăză, nici programul nu putea fi unul mai rău pentru „câini“: după corecţia primită de la echipa lui Hagi, pentru trupa pregătită de nefericitul Eugen Neagoe urmează un calvar, acasă, cu Craiova (duminică, ora 21.00) şi apoi o deplasare infernală, la Cluj, pentru meciul cu campioana CFR! 

Ceea ce înseamnă că există o posibilitate reală ca, după trei etape, Dinamo să fie ţintuită pe ultimul loc, cu zero puncte. Cert e că echipa „arde“ în războiul suporteri – conducere şi nu va fi linişte în perioada următoare. 

Declaraţia oficială de război din partea fanilor a venit, astăzi, sub forma unui comunicat postat pe Facebook de Peluza Cătălin Hîldan. Iată mesajul transmis patronului, fiecare punct fiind, practic, un răspuns la o afirmaţie făcută de acesta, după înfrângerea drastică de la Ovidiu:

8 răspunsuri pentru Negoiţă:

1. „Nu poate fi un moment mai prost ca acum pentru ce fac suporterii“

- Ai avut 7 ani de linişte. 7 ani în care ai dus Dinamo tot mai jos cu fiecare tur şi retur. Vrei să aşteptăm un moment mai bun? După retrogradare ar fi mai bine?

2. „Ceva e în neregulă cu ce se întâmplă în spatele unor suporteri“ 

- Mai ai puţin şi-o să ne acuzi şi tu că suntem duşi în Piaţa Victoriei cu autocarele de la RIN. Stai să venim într-o vizită, să-ţi arătăm cam câte urme de bastoane ale jandarmilor se află pe spatele suporterilor.

3. „Suporterii să lupte să se facă stadion. Nu i-am văzut să facă niciun scandal“ 

- Dar tu ce-ai făcut pentru Stadion? Hai să te ajutăm: Dinamo nu are stadion din cauza ciumei roşii. Pentru noi numele Adrian Năstase, Nicolae Badea, Ionuţ şi Robert Negoiţă înseamnă PSD. Mafia asta a PSD-ului a blocat construirea stadionului. Dar va veni o zi în care veţi deconta toate nenorocirile pe care le-aţi făcut. Şi voi şi partidul ăla de mafioţi libidinoşi.

Era la îndemâna ta să ieşi public şi să denunţi ilegalităţile prin care stadionul este blocat. Dar în familia PSD trebuie să vă acoperiţi unii pe alţii. (nici în dosarul transferurilor nu v-aţi obosit să cereţi recuperarea prejudiciului) 

- Uite, îţi promitem că vom continua să luptăm pentru stadion imediat ce vom rezolva aceste priorităţi:

a. plecarea ta

b. plecarea lui Bălănescu

c. plecarea lui Nea5oe

4. „Suporterii nu sunt pe un drum bun“ 

- Tu în schimb eşti în grafic cu echipa în drumul spre Liga a 2-a. Nu vrei şi nişte garoafe?

5. „Nu-i voi lăsa pe suporterii să conducă pe banii mei“

- Nu a cerut nimeni asta. Noi suntem suporteri şi am demonstrat că ştim să ne facem treaba. Dar nici noi nu te vom lăsa să conduci pe nervii noştri.

6. „Echipa a jucat slab pentru că din 11 jucători 7 erau nou veniţi la echipă“ 

- Asta a fost strategia voastră. Să-i daţi afară pe toţi jucătorii care vă aminteau de Rednic.

7. „Suporterii au strâns prea puţini bani“

- Am strâns bani ca să ajutăm Dinamo, nu ca să devenim patroni. Am cerut să fim consultaţi, nu să aduceţi noaptea un alt antrenor. Nu să arunci în aer totul plecând urechea la sfaturile unui profitor. Cum tu ceri răbdare din partea noastră şi noi avem nevoie de răbdare ca să ne construim proiectul.

8. „Le-am dat ocazia să se implice“

- Aşa e. Cea mai bună ocazie ne-ai dat-o când te-ai luat după Bălănescu şi l-ai gonit pe Rednic. Vei avea de-acum ocazia să ne vezi foarte implicaţi. MAI IMPLICAŢI CA NICIODATĂ!

Eu mă retrag. Dinamo este istorie, deja am luat decizia să mă retrag. Nu-mi pare rău că m-am implicat, am salvat un club ca Dinamo. Ionuţ Negoiţă patron Dinamo  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite